Apicultorii bulgari anunță că vor sesiza Comisia Europeană și Parchetul European din cauză cu Guvernul permite utilizarea de pesticide, în beneficiul producătorilor de cereale, transmite AGROMEDIA, cu referire la Mediapool.
Președintele asociației Apicultori Bulgari Liberi, Iasen Ianev, a precizat că, înainte de aceasta, va fi trimisă o scrisoare președintelui bulgar, Rumen Radev, și Ministerelor Agriculturii și Sănătății de la Sofia. Săptămâna trecută a devenit clar că guvernul interimar a permis ca și în 2023 în agricultura din Bulgaria să se utilizeze preparate periculoase pentru apicultori.
Este vorba de preparate de protecție a plantelor din grupa neonicotinoidelor, care sunt interzise în majoritatea statelor membre UE. Asta a recunoscut ministrul bulgar al agriculturii, Iavor Ghecev, în cadrul unei ședințe a Comisiei Agrare Parlamentare, ca răspuns la o întrebare concretă adresată de deputata Albena Simeonova (Bulgaria Democrată și Mișcarea Verde).
Câștigul obținut de guvernul interimar al lui Rumen Radev este făcut în beneficiul producătorilor de cereale, care vor putea trata cu acestea semințele de porumb. În detaliu, sunt permise preparatele „Kreutzer” și „Pikos”, care pot fi utilizate numai pentru tratarea porumbului și numai pentru partea de nord a Bulgariei. Acestea sunt preparate care protejează semințele culturilor de dăunătorii din sol.
În timpul discuției, a devenit clar că producătorii de cereale au insistat ca preparatele periculoase să fie permise pe întreg teritoriul țării și să se permită, pe lângă porumb, să fie tratată și floarea soarelui cu acestea, dar ulterior a fost aprobat ca pe tot parcursul anului 2023 să fie folosite cele două preparate doar în nordul Bulgariei și numai pentru porumb.
Prin scrisoare, apicultorii doresc să se facă o verificare și să se clarifice dacă există carteluri care mențin în mod deliberat prețurile de cumpărare a mierii în Bulgaria la cele mai mici niveluri din Europa. De asemenea, producătorii insistă pentru măsuri adecvate la nivel de stat, pentru a ajunge la același statut social cu cel al colegilor europeni.
Bani pentru sector sunt, doar că nu ajung la producătorii de rând, a adăugat Ianev. El a precizat că, dacă nu se primește niciun răspuns la scrisoare în termen de 30 de zile, producătorii sunt gata să organizeze un protest. Cei prezenți la conferința de presă au spus că au trimis probe la laboratoare străine, iar rezultatele au arătat prezența a peste 20 de pesticide, dintre care jumătate sunt interzise pentru utilizare.
Apicultorul Petăr Petrov din Tervel a explicat că în zonă mortalitatea insectelor melifere este extrem de ridicată. Mulți oameni au renunțat la această afacere și continuă să o vândă, sectorul se prăbușește, a explicat Petrov. Poziția sa a fost susținută și de Ivan Jeliazkov din Dobrici. Apicultorii nu au putut răspunde la întrebarea ce cauzează moartea insectelor, arătând că nu au un răspuns adecvat din partea instituțiilor guvernamentale implicate în problemă.