Cercetările și observațiile din teren arată că bovinele, ovinele, caprinele și chiar porcinele pot fi ținute afară pe timp de iarnă, dacă sunt sănătoase, bine hrănite și au posibilitatea de a se adăposti. Temperaturile scăzute, atâta timp cât sunt asociate cu un mediu uscat, sunt mai ușor de suportat decât perioadele cu ploi, lapoviță sau vânt rece, scrie Agrarheute.
Rumegătoarele, în special vacile, preferă adesea sezonul rece. Producerea de căldură internă, combinată cu blana și stratul de grăsime, le permite să suporte fără dificultăți temperaturi mult sub zero. La polul opus, păsările sunt mai sensibile, fiind specii originare din zone cu climat mai cald.
Când apare stresul termic de frig
Stresul de frig apare atunci când animalul pierde mai multă căldură decât poate produce. Acesta se manifestă prin comportamente ușor de recunoscut: tremurat, păr zbârlit, poziție cocoșată a corpului și evitarea culcării pe sol umed. Situația este frecvent întâlnită atunci când frigul se combină cu umezeala, iar animalele nu dispun de un loc uscat pentru odihnă.
Porcinele, de exemplu, deși nu au un strat de blană dezvoltat, se adaptează prin comportament: ies mai târziu din adăpost, stau puțin afară și revin rapid în spații protejate, unde se culcă în grup pentru a conserva căldura. Stratul de grăsime joacă, de asemenea, un rol important în izolația termică.
Pe timp de iarnă, protecția împotriva umezelii este esențială. Un adăpost eficient trebuie să ofere:
- protecție împotriva vântului și precipitațiilor;
- un spațiu uscat, bine drenat;
- așternut suficient de gros și uscat;
- posibilitatea ca toate animalele să se poată culca simultan.
Pentru bovine, ovine, caprine și cai, sunt recomandate adăposturi parțial închise, cu trei pereți și deschidere orientată opus vânturilor dominante. Porcinele necesită însă adăposturi complet închise, cu o cantitate mare de paie, în care să se poată îngropa. Aceleași principii se aplică și în cazul vițeilor, mai ales în primele zile de viață, când igluurile trebuie să ofere protecție totală față de frig, vânt și umezeală.
Pielea umedă, combinată cu vântul, accelerează pierderea de căldură. În astfel de condiții, riscul de stres termic crește semnificativ, chiar și la temperaturi care, în mod normal, ar fi bine tolerate. De aceea, în sistemele de creștere în aer liber, adăpostul devine obligatoriu în perioadele cu vreme extremă.
Animalele știu, de regulă, când să caute protecție, însă responsabilitatea fermierului este să se asigure că aceasta există și este adecvată pentru întreaga turmă.
Animalele de talie mare, precum bovinele și caii, sunt mai rezistente la frig decât speciile mai mici, datorită raportului favorabil dintre suprafața corporală și volum. De asemenea, animalele cu blană deasă și subpăr bine dezvoltat suportă mai ușor temperaturile scăzute decât cele cu păr rar sau fără subpăr, cum sunt porcinele sau caprinele.
Vacile aflate în lactație intensă produc cantități mari de căldură metabolică. Cu cât producția de lapte este mai mare, cu atât crește și cantitatea de căldură generată. Din acest motiv, vacile de lapte suportă foarte bine frigul și pot face față fără probleme temperaturilor de până la minus 20 de grade, dacă sunt uscate și protejate de vânt.
Jungice sunt mult mai sensibile la frig decât animalele adulte. Ele se nasc cu rezerve energetice reduse și cu un strat de păr insuficient dezvoltat. Pe măsură ce cresc și sunt bine hrănite, toleranța la frig se îmbunătățește. De asemenea, animalele bolnave sau cele aflate în stadii avansate de gestație sunt mai vulnerabile și ar trebui protejate suplimentar sau ținute în adăposturi închise pe timpul iernii.