SRL „Agro Gogu” scrie o adevărată poveste de succes în sectorul zootehnic. Cu o viziune clară, susținută de investiții bine gândite, Mihai Gogu transformă o fermă clasică într-un model de inovație și eficiență.
Cu suportul proiectului „Livada Moldovei”, ferma a beneficiat de un credit preferențial de peste 304 mii de euro, destinat achiziției de tehnică agricolă de ultimă generație. Contribuția proprie a antreprenorului, de peste 320 mii de euro, a dus valoarea totală a investiției la peste 600 mii de euro.
Aceste fonduri au fost direcționate spre procurarea unei combine moderne pentru recoltarea silozului, a unei secerători, altor utilaje esențiale, precum și 30 de cușete specializate pentru viței, menite să asigure condiții optime de creștere. Acum, ferma nu mai depinde de prestatori de servicii, eliminând întârzierile și pierderile din cauza recoltării întârziate.
Administratorul, Mihai Gogu povestește cu mândrie:
Am început de la zero, din ferma tatălui meu, unde creșteam oi. Cu timpul, și mai ales cu studiile în domeniul agricol, am înțeles cât de importantă este modernizarea și aplicarea tehnologiilor corecte. Gestionăm peste 500 ha de teren agricol și nu ne mai permitem să pierdem fazele optime de recoltare a nutrețurilor.
Dar poate cea mai inspirată decizie a fost achiziția vacilor din rasa Jersey – recunoscută drept „rasa de unt”, datorită conținutului ridicat de grăsimi și proteine în lapte. Deși producția zilnică este de aproximativ 21,5 litri de lapte per vacă, concentrația mare de grăsime – între 4,5% și 6% – aduce un preț mai bun din partea procesatorilor, care plătesc în funcție de calitate, nu de volum.
Astăzi, la ferma „Agro Gogu” se produc peste 3 tone de lapte zilnic, integral preluate de un procesator care achită conform unei formule care ia în calcul conținutul de grăsime.
Este un model de afacere viabil. Calitatea bate cantitatea atunci când știi ce să faci cu ea, subliniază Mihai Gogu.
În viitorul apropiat, administratorul intenționează să acceseze un nou împrumut preferențial, în valoare de peste 500 de mii de euro, pentru dotarea unei linii proprii de procesare a laptelui și producerea cașcavalului artizanal, de calitate europeană.
Avem materia primă ideală pentru cașcaval – laptele gras de Jersey. Ne dorim să creăm un produs local cu valoare adăugată mare, poate chiar cu potențial de export, spune fermierul.
Cu investițiile potrivite, Moldova poate concura cu orice țară din Europa în domeniul agroalimentar, susține Mihai Gogu.