ÎNTREȚINEREA VACILOR ÎN REPAUS MAMAR: Condiții pentru fătare ușoară

Perioada de repaus mamar reprezintă o etapă critică în ciclul productiv al vacilor de lapte, cu impact major asupra sănătății ugerului, dezvoltării vițelului și performanțelor lactației următoare. O gestionare corectă în această perioadă contribuie semnificativ la reducerea problemelor de sănătate și la creșterea randamentului general al fermei.
 
Condiții de adăpost: spațiu, confort și igienă
În perioada de repaus mamar, vacile trebuie întreținute în adăposturi care oferă 10–12 m² per cap, preferabil în regim nelegat, ceea ce permite o mai mare libertate de mișcare și reduce riscul de accidentări sau complicații în gestație. Este esențial ca așternutul să fie uscat, curat și confortabil, în special în primele două săptămâni după înțărcare, când ugerul este foarte vulnerabil la infecții bacteriene.
 
Un așternut contaminat sau umed favorizează pătrunderea bacteriilor prin canalul sfârcului, în lipsa fluxului laptelui care altfel ar avea un efect de „spălare”. În acest context, este recomandat să se folosească paie curate și să se monitorizeze zilnic starea boxelor.
 
Mișcarea – componentă esențială a îngrijirii
Vacile în repaus mamar, aflate în gestație avansată, au nevoie de mișcare regulată, atât pentru menținerea tonusului muscular, cât și pentru stimularea circulației sangvine. Aceasta contribuie la creșterea apetitului, la o fătare mai ușoară și la reducerea riscului de retenție placentară sau prolaps vaginal.
 
Mișcarea trebuie adaptată în funcție de condițiile meteorologice și de amenajările din fermă. În sezonul rece, accesul la padocuri trebuie asigurat, iar suprafața acestora să fie stabilă și nealunecoasă.
 
Pentru a reduce stresul și riscul de avorturi de natură mecanică, vacile gestante trebuie menținute în grupuri mici, de maximum 15–20 de capete. Astfel, se minimizează interacțiunile agresive între animale și se asigură un control mai eficient asupra fiecărei vaci în parte.
 
Cu 4–6 zile înainte de data estimată a fătării, vacile trebuie mutate în boxe individuale de fătare, unde li se poate oferi o atenție sporită. Boxele trebuie să aibă o suprafață de 8–10 m² per animal, să fie bine ventilate, dar ferite de curenți de aer și să dispună de așternut abundent și curat.
 
În această fază, este importantă monitorizarea zilnică a semnelor premergătoare fătării, dar și pregătirea personalului care va interveni, dacă este necesar.