Lanțul scumpirilor din ultima perioadă a afectat și sectorul zootehnic. Crescătorii de animale suportă cheltuieli tot mai mari, astfel majorarea prețurilor la carne și produsele lactate a fost inevitabilă. Înainte de sărbătorile pascale, carnea de miel este cel mai solicitat produs, iar în acest an va trebui să scoatem din buzunar cu aproximativ 30% mai mulți bani pentru a avea pe masa de Paște friptura de miel.
Tudor Grâu, crescător de oi din raionul Râșcani susține că deși a mărit puțin prețul și la carne, și la brânză, tot nu reușește să-și acopere cheltuielile. Puterea de cumpărare a moldovenilor a scăzut și dacă ar pune un preț mai mare, nu ar mai avea cumpărători.
Anul acesta vindem carnea de miel cu 100, 120 de lei kilogramul, anul trecut a fost 90, 100 de lei. Brânza de oi o dăm cu 100 de lei. Intermediarii, în general, vor să o ia cu 80 de lei kilogramul, dar noi cu ce rămânem? Nici investițiile nu le scoatem, nu mai zic de muncă. Cumpărătorilor li se pare scump, dar noi avem cheltuieli foarte mari. S-a scumpit tot: motorina, furajele. Este problemă și cu pășunile, e secetă, nu prea au animalele ce paște. Noi avem produse naturale, care necesită multă muncă și investiții mari, ele nu pot fi ieftine, și așa prețul este mic, a declarat Tudor Grâu, pentru AGROMEDIA.
Marcela Bratu din satul Slobozia Mare, raionul Cahul la fel spune că începutul anului 2021 a fost cu multe provocări și cheltuieli peste măsura așteptărilor, creșterea și îngrijirea animalelor necesită investiții foarte mari.
Prețul a crescut față de anii anterior, de la 80, 90 de lei kg, la 120 și mai mult. Solicitări avem, aproape de sărbători cred că vor fi mai mulți. Brânza, la fel s-a scumpit, la Slobozia este 130 de lei kg în această perioadă. Anul trecut, era 100 de lei kg. Noi suportăm toate consecințele inflației și nu poate rămâne prețul neschimbat, a declarat Marcela Bratu, pentru AGROMEDIA.
Președintele Asociației Crescătorilor de Animale din Moldova, Pavel Prisăcaru susține că pentru crescătorii de animale este din ce în ce mai greu să facă față crizei și scumpirilor pe bandă rulantă din ultima perioadă.
Fermierii apelează la servicii de arat, semănat și acestea sunt mai scumpe, unele servicii practic costă de două ori mai mult. Dacă anul trecut cultivatul sau semănatul unui hectar de pământ costa 800 de lei, anul acesta este 1500 de lei. Cerealele sunt mai scumpe. Sinecostul produsului s-a mărit. Carnea de miel este, în medie, 120 de lei kilogramul, iar cașul, brânza de oi se vinde cu 120, 130 de lei kilogramul.
Potrivit statisticii, în anul 2020, în Moldova erau aproximativ 400 de mii de oi, dar președintele Asociației Crescătorilor de Animale susține că numărul real al acestora ar fi de două ori mai mic, adică 200 de mii.