SERGIU MOVILĂ: „AVEM ÎN JUR DE 500 DE OI, de vreo doi ani ne-am oprit la această cifră. Nu avem brațe de muncă pentru a crește numărul lor”

De când se ține minte, Sergiu Movilă e conectat cu animalele lânoase. La 17 ani, de voie, de nevoie a devenit cioban, pentru a-și obține existența. Și pentru că pe dealuri ai destul timp să meditezi și să pui lucrurile la cale, a înțeles că asta e calea lui și că vrea să-și crească propria stână. De la un an la altul, și-a mărit cârdul de oi și de la cele câteva mioare, lăsate moștenire de părinți, azi are peste 500 de capete. Spune că ar vrea să-și extindă afacerea, dar nu prea are cu cine să muncească. Dar chiar și când rămâne fără lucrători, el se descurcă. Știe să facă de toate – mulge, face cheag, scurge cașul, sărează brânza etc, iar femeile din familie, se ocupă de restul – soția vinde producția, iar fiica Daniela, are grijă ca nimeni să nu rămână flămând. Ca și tatăl ei, Daniela Movilă este îndrăgostită de oi și de viața din satul Badicul Moldovenesc de la Cahul. Ea nu-și vede viitorul în altă parte. Și știe că într-o zi va trebuie să ducă mai departe tradiția familiei, dar până atunci, tânăra învață din prima sursă, cum să aibă grijă de animale și, în paralel, caută soluții și face planuri de dezvoltarea afacerii și automatizarea procesului de muncă. Dar s-o luăm pe rând, începem cu tatăl și ajungem și la fiică.
 
Sergiu, cum ați ajuns de la o așa vârstă fragedă să vă ocupați de oierit?
Mie mi-au plăcut de mic aceste animale. Dar la un moment dat am fost obligat să fac asta, pentru că am rămas fără tată de mic și cumva a fost o necesitate și o modalitate de a mă întreține.

Dar ați înțeles că această activitate poate fi dezvoltată într-o afacere sau a fost pur și simplu o pasiune?
Da, eu am înțeles din start că este o activitate care aduce bani. M-am gândit că se poate de făcut bani și de dezvoltat acasă. Am vrut să demonstrez că poți mânca o bucată de pâine aici, fără să te duci în străinătate. E adevărat că este mult de lucru, dar nimic nu poți reuși, dacă nu dai din coate.

Dar la ce vârstă v-ați cumpărat oile dumneavoastră?
Pe la 18 ani am început să-mi cresc numărul de capete. De la început aveam oile care mi le-au lăsat părinții, vreo 30, iar mai târziu le-am cumpărat pe ale mele, cred că vreo 20 încă. Și uite așa, am lărgit treptat stâna. Acum avem în jur de 500, de vreo doi ani ne-am oprit la această cifră. Am vrea poate mai multe, dar e foarte mult de lucru și nu avem brațe de muncă.
 
Cum vă descurcați la acest capitol, pentru că cea mai mare problemă, peste tot în țară, e lipsa brațelor de muncă.
Toată problema la oierit este că oamenii nu mai vor să lucreze. Ei nu sunt, iar cei care sunt, nu vor să muncească, n-au niciun interes față de oaie, chiar dacă reușești să-i convingi să vină la stână. Pentru ei, e important să treacă ziua de muncă, să ia banul și să plece mai repede. Noi le achităm un salariu de 3 500 de lei, mâncarea și, oricum nu vor să stea la muncă. Ciobanii de astăzi nu au nicio răspundere, el nu este implicat. El poate să piardă o oaie pe dealuri și să strângă din umeri, nu vor să-și asume responsabilitatea. Dacă îndrăznești ceva să le zici, își iau haina și se duc. Cel mai simplu exemplu, în această primăvară, aveam șase lucrători, după ce le-am dat salariul, ei au plecat și am rămas doar cu doi.

Acum sunteți administrator, care sunt lucrurile pe care le faceți la stână, pe lângă ciobanii pe care îi aveți angajați?
De toate fac. Eu sunt la muls permanent - brânza tot eu o fac, sunt responsabil de toată gospodăria, pentru că ciobanii vin, mănâncă și se culcă.

Munca fizică, din câte înțeleg intră pe responsabilitatea dumneavoastră, din câte știu, mulsul nu e un lucru tare ușor, e nevoie de mult efort...
Da, e multă muncă, dar nu aveam atâția bani să ne permitem să cumpărăm utilaj pentru mulsoare automatizată. Ar trebui și ne dorim, dar deocamdată nu reușim, aceste aparate ar ușura și munca lucrătorilor.

Ce faceți cu materia prima, unde o vindeți?
Producția o facem și o vindem, cel mai des vindem cașul, el cel mai bine merge, soția e la piață în fiecare zi. Ea se ocupă de vânzare și clienți.



Aveți două fete, cea mare, din câte am înțeles este plecată în străinătate. N-ați reușit să o convingeți să stea aici?
Sincer să fiu, nici nu ne-am dorit. E prea mult de lucru, noi nu avem zi de sărbătoare și nici zi liberă. Suntem mereu la stână. Așa că am lăsat-o să se ducă, să-și caute de viața ei. Zi de zi și anul împrejur ești legat aici, dormim câte 3-4 ore pe noapte și a doua zi la muncă, iar la treabă.

Iată fiica mai mică spune că iubește tare satul și viața din sat și nu-și dorește să plece de aici. Sunteți pregătit să dați în mâinile ei, în gestionarea afacerii?
Sigur că da, cu mare plăcere. Noi, de fapt, pentru cine lucrăm? Pentru ele depunem acest efort. Dacă va vrea și se va implica, atunci cu mare drag îi las totul.

Dar se implică, vrea să afle secretele?
Da, e foarte activă. Vrea să afle, să înțeleagă, e permanent aici. Vine, mă ajută, peste tot se implică să vadă, să audă, să înțeleagă.

Ce plan aveți pe viitor, vreți să vă extindeți?
De înmulțit, sigur că ne dorim să le înmulțim, dar este tare greu cu lucrătorii. Cea mai mare problemă e la muls. Dacă nu ai om care să se ocupe de asta, degeaba le ții. Din vândutul mieilor, nu acoperi toate cheltuielile.

Dar să obțineți subvenționări sau să scrieți proiecte pentru a obține bani de extindere a afacerii, ați încercat?
Iată anul acesta am depus dosarul pentru subvenționare de la AIPA. Am pregătit pachetul de documente, deja așteptăm rezultatele, o să vedem pe parcurs ce va fi.

Dacă ați da un sfat tinerilor sau celor care vor să se apuce de o afacere în domeniul agriculturii, care ar fi el?
Să se apuce de lucru și să se apuce doar dacă iubesc ceea ce fac. Trebuie să iubești ideea de care te apuci. Pentru că dacă n-o să fie tragere de inimă, sigur, n-o să fie nici rezultat. Dacă n-o să lucrez eu și n-o să vrea nimeni să lucreze, atunci cine o s-o facă? Cât se poate de mâncat doar produse de import, pline de chimie? Noi o știm din proprie experiență. Vin oamenii la piață și gustă din produsele noastre și ne mulțumesc că mai producem ceva natural. Aceeași experiență o avem și cu carnea. Ea se vinde foarte repede și de multe ori, mai puțin contează prețul, pentru că oamenii vor calitate.