ÎN ATENȚIA IMPORTATORILOR DE VIN MATERIE PRIMĂ ÎN VRAC!

04 jul 2023
Producătorii de băuturi alcoolice, care doresc să importe vin materie primă în vrac, trebuie să dețină licență.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) atenționează că în conformitate cu prevederile Legii nr. 160 din 22.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, „importul și păstrarea alcoolului etilic; importul, păstrarea și comercializarea angro a producției alcoolice și/sau a berii importate” agentul economic importator este obligat să dețină licența asupra efectuării unei astfel de activități.

Sub incidența acestor prevederi cade și activitatea de import a vinului în vrac. Astfel, operatorii care importă acest produs au obligația de a deține licența corespunzătoare.

Potrivit art. 24 pct. 3, al Legii пr. 1100 din 30.06.2000 cu privire lа fabricarea și circulația alcoolului etilic și а producției alcoolice, la importul alcoolului etilic și al producției alcoolice, agenții economici vor prezenta organelor vamale, pe lângă celelalte documente prevăzute de actele normative, și licența de import, informează ANSA.

Agenția atenționează operatorii, care importă vin brut materie primă, să-și perfecteze actele necesare, în conformitate cu prevederile legislației Republicii Moldova în vigoare.
 
loading ...