PREMIERĂ ÎN MOLDOVA: CONCURSUL NAȚIONAL DE DEGUSTARE „VINUL MOLDOVEI 2022”. Când va avea loc și cine poate participa, aflați AICI

16 sep 2022
În ajunul celei mai mari sărbători dedicată tradițiilor milenare în vinificație, Ziua Națională a Vinului, Oficiul Național al Viei și Vinului organizează, în premieră, concursul național de degustare – „Vinul Moldovei 2022”.

Desfășurată pe 29-30 septembrie, competiția este dedicată vinurilor produse din soiuri autohtone, vinurilor din soiuri noi de selecție moldovenească, vinurilor obținute prin asamblarea lor cu cele din soiuri europene, precum și băuturilor spirtoase de origine vitivinicolă.

Concursul de nivel național este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului cu suportul partenerului strategic – USAID, în conformitate cu Normele concursurilor internaționale de vinuri, elaborate de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV).

Aprecierea vinurilor participante în competiție va fi efectuată de către un juriu format din 70% experți internaționali din 7 țări, precum Franța, România, Marea Britanie, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Polonia și 30% experți locali.
Distincțiile concursului vor fi înmânate câștigătorilor sub formă de medalii și diplome, în cadrul ceremoniei de inaugurare oficială a Zilei Naționale a Vinului. Conform regulamentului OIV doar 30% din numărul total de probe participante în concurs vor fi apreciate cu medalii.

Doritorii vor avea ocazia să deguste vinurile medaliate în concurs la Ziua Națională a Vinului, pe 1 și 2 octombrie, la standul Oficiului Național al Viei și Vinului.

Elizaveta Breahnă, director interimar, Oficiul Național al Viei și Vinului:

 „Nivelul de calitate al vinurilor produse din soiuri autohtone și soiuri noi de selecție moldovenească, dar și al băuturilor spirtoase de origine vitivinicolă sub brandul de țară „Vinul Moldovei. O Legendă Vie” merită să fie promovat atât pe piața locală, cât și pe cea internațională. Republica Moldova dispune de un potențial enorm la capitolul calitate și sporirea imaginii vinului moldovenesc, iar noi vom continua să susținem și să ajutăm producătorii să-și promoveze vinurile, ca să fie recunoscute la justa lor valoare. Este prima competiție de așa nivel care va fi organizată în țara noastră, iar tradiția va continua și în anii următori, inclusiv cu suportul Organizației Internaționale a Vinului.”

La concurs pot participa vinăriile din țară înregistrate în Registrul Vitivinicol, care produc vinuri din soiuri autohtone (Fetească Albă, Fetească Regală, Rară Neagră, Fetească Neagră), din soiuri noi de selecție moldovenească (Viorica, Alb de Onițcani, Riton), cupaje obținute prin asamblarea cu soiuri europene, dar și băuturi alcoolice de origine vitivinicolă sau distilate de vin.

Diana Lazăr, șefa industriei vitivinicole, Proiectul Agricultura Performantă finanțat de USAID în Moldova:

„Vinul Moldovei a cucerit un număr record de medalii ani la rând: peste 4 mii de medalii la cele mai renumite concursuri internaționale, care au repoziționat Vinurile noastre. Acum este conjunctura cea mai potrivită pentru a organiza un concurs național, prin care să putem identifica excelența în produsele vinicole, dar și să identificam cum putem adapta  cel mai bine profilul calitativ la cerințele și tendințele piețelor de export. Prin proiectele finanțate de USAID și Suedia, în ultimii an, 70 crame din Moldova și-au îmbunătățit capacitățile de producție și calitatea vinurilor - pe tot mixul de produs, de la vin la branding, promovare și clasificare.”

PREMIERĂ ÎN MOLDOVA: CONCURSUL NAȚIONAL DE DEGUSTARE „VINUL MOLDOVEI 2022”. Când va avea loc și cine poate participa, aflați AICI

PREMIERĂ ÎN MOLDOVA: CONCURSUL NAȚIONAL DE DEGUSTARE „VINUL MOLDOVEI 2022”

Când va avea loc și cine poate participa, aflați AICI

PREMIERĂ ÎN MOLDOVA: CONCURSUL NAȚIONAL DE DEGUSTARE „VINUL MOLDOVEI 2022”. Când va avea loc și cine poate participa, aflați AICI

loading ...