DIRECTOR AUAI „COȘNIȚA”: Cotizațiile de membru se vor majora începând cu anul viitor

30 nov 2021

Săptămâna trecută, reprezentanții Fondului de Dezvoltare Durabilă Moldova (FDD Moldova) au participat și facilitat desfășurarea lucrărilor Adunării Generale Extraordinare a membrilor Asociației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (AUAI) „Coșnița”. Printre subiectele abordate în timpul ședinței s-au regăsit raportul privind activitatea economică și situația financiară a AUAI „Coșnița” pe parcursul anului 2021.
 
Pentru că a fost un an ploios, asociația a înregistrat venituri mai mici din prestarea serviciilor de irigare comparativ cu cele planificate la început de an. În același timp, cheltuielile suportate pentru reparația și întreținerea sistemului de irigare au depășit veniturile, astfel încât asociația a utilizat mijloacele financiare din fondul de rezervă. Din aceste considerente, membrii AUAI „Coșnița”, cu suportul reprezentanților FDD Moldova, au examinat propunerile și acțiunile necesare pentru asigurarea unei activități sustenabile a asociației până la noul sezon de irigare. Într-un final, Adunarea Generală Extraordinară s-a încheiat cu revizuirea cuantumului și stabilirii termenelor de achitare a cotizației anuale de membru majorate pentru anul 2021.
 
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, dl Viorel Gherciu, în raportul prezentat recent, a menționat că ministerul și-a fixat drept obiectiv atragerea investițiilor în reabilitarea sectorului de irigare, precum și majorare suprafețelor irigate. Potrivit oficialului, la acest capitol există și o Strategie ce urmează a fi implementată.
 
Nicolae Russu: Suntem la autogestiune
 
În acest context, solicitat de AGROMEDIA, Directorul executiv al AUAI „Coșnița”, Nicolae Russu, ne-a declarat că au avut întrevederi cu conducerea MAIA, la care au pus în discuție subvenționarea energiei electrice pentru membrii asociației. AUAI „Coșnița” este una dintre cele mai mari și are 143 membri din cele trei localități din comună: Coșnița, Pohrebea și Pârâta.
 
Potrivit dlui Russu, „în anul 2021 am reușit să irigăm 603 ha, deși capacitatea este de 2 mii ha, doar că o bună parte din terenuri nu sunt prelucrate, au fost abandonate de proprietari și zac în paragină. Sistemele de irigare sunt destul de performante, membrii asociației cultivă diverse culturi agricole: ceapă, porumb zaharat, morcov, cartof, fructe, pomușoare. Și toate au nevoie de irigare, livezile sunt intensive și superintensive și fără apă nu dau nici roadă.”
 
Amintim că în 2010 a apărut Legea cu privire la formarea AUAI, iar asociația de la Coșnița și-a început activitatea din 2013.
 
„Două stațiuni au fost construite din nou, cu utilaj modern, automatizat, la altele două a fost complet schimbat utilajul și renovate din temelii, ele fiind din anii 1962-1963. Membrii asociației achită o cotizație, care pentru 2021 a fost de 240 lei/ha. Începând cu anul viitor însă aceasta va fi majorată cu 420 lei. Au fost discuții, nemulțumiri, dar conform legii, AUAI se află la autogestiune și există din cotizațiile achitate de membri.

Asociația nu beneficiază de suport din partea statului, producătorii dispun de subvenții pentru energia electrică și irigare. Subvențiile se acordă prin AUAI, noi depunem dosarele la AIPA”
, a menționat sursa vizată.
 
Pentru irigare este folosită apa din Nistru, pompele sunt instalate direct în râu.
 
„Producătorii dispun de stațiuni de filtrare la sistemele prin picurare care se utilizează la livezi în mod special. Dar au trecut la acest sistem de irigare și crescătorii de morcov, porumb, căpșună, ceapă, astfel făcând economie de apă. Pentru 2022 nu mai venim cu prognoze, dar ne rugăm lui Dumnezeu să țină și cu noi. Dacă există irigare, va fi și venit  în AUAI”, a menționat dl Russu.
 
 
 
loading ...