În cadrul apelului de grant se vor finanța activități de achiziționare, instalare și punere în funcțiune a echipamentelor care vor asigura transformarea materiilor prime și semiprocesate în produse finite.
Se anticipează acordarea a 20 granturi în valoarea maximă de 20 000,00 EUR fiecare, bugetul total al apelului fiind de 400.000,00 EUR. Sprijinind dezvoltarea lanțurilor valorice, proiectul își propune să contribuie la eforturile Guvernului pentru catalizarea creșterii economice durabile a întreprinderilor și comunităților rurale, creării locurilor de muncă, îmbunătățirea rezilienței și stimularea transformării pozitive în Moldova rurală.
Apelul este deschis pentru:
Întreprinderile agricole mici şi mijlocii clasificate în conformitate cu Articolul 4. a Legii Nr. 179 din 21-07-2016 care sunt înregistrate și activează în zonele rurale;
Întreprinderile care activează în conformitate cu Clasificatorul Activităților din Economia Moldovei (CAEM-2):
- Producția, prelucrarea și conservarea cărnii și a produselor din carne;
- Prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor;
- Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor;
- Fabricarea uleiurilor și a grăsimilor vegetale și animale;
- Fabricarea produselor lactate;
- Fabricarea produselor de morărit, a amidonului şi produselor din amidon
- Fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase;
- Fabricarea altor produse alimentare;
Întreprinderile care dispun de minim 50% de capital din costul total al proiectului.
Termenul limită de depunere a dosarului este 19 noiembrie 2024, inclusiv.
Apelul de grant este lansat de Proiectul „EU4 Moldova Rezilientă. Mai multe informații privind apelul, criteriile de eligibilitate, procedura de depunere a aplicațiilor, precum și cea de evaluare ale acestora, AICI.