Agricultorii pot aplica între 4 noiembrie și 31 decembrie 2024 pentru a obține până la 10.000 USD.
Granturile se acordă pentru:
- compensarea costurilor utilajelor, echipamentelor sau mașinilor agricole destinate tehnologiilor conservative de lucrare a solului (No-Till / Strip-Till),
- compensarea costurilor pentru implementarea măsurilor de protecție și ameliorare a solului (practici de management durabil al terenurilor),
- precum și pentru compensarea costurilor echipamentelor și sistemelor de irigare.
Acest apel reprezintă ultima oportunitate pentru producătorii agricoli interesați să beneficieze de sprijin financiar destinat implementării de practici durabile în gestionarea terenurilor agricole. Atenționăm că granturile vor fi acordate în limita resurselor financiare disponibile, de aceea, producătorii sunt îndemnați să pregătească și să depună dosarele cât mai curând posibil.
Mai multe informații și detalii sunt disponibile pe site-ul oficial al Unității Consolidate pentru Implementare și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Agriculturii, finanțate de Banca Mondială, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, precum și pe site-ul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.