Antreprenorii care își doresc ca afacerea lor să fie și una ECO, să ecologizeze procesele de producere/prestare a serviciilor din cadrul afacerii ce o dețin pot beneficia de suport din partea ODIMM.
Programul de Ecologizare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.592/2019) este implementat de către ODIMM în scopul promovării, susținerii și dezvoltării capacităților ÎMM pentru a adopta practici de ecologizare a proceselor de producere și prestare a serviciilor.
Companiile care vor aplica la proiect vor beneficia de sprijinul ODIMM în trei etape. În prima fază a proiectului, se pune accent pe Dezvoltarea instrumentarului informațional și a infrastructurii de implementare. La etapa a doua, se acordă suportul financiar, iar ultima etapă prevede Monitorizarea efectuării investițiilor și a impactului.
Înainte de a se înregistra la Program, antreprenorii sunt îndemnați să efectueze o autoevaluare a afacerii pentru a constata nivelul de ecologizare a proceselor de producere și prestare servicii în compania acestora; Să parcurgă pas cu pas întrebările unui Chestionar de autoevaluare , selectate în patru compartimente specifice acțiunilor de eficiență energetică, reutilizarea apei, sortarea deșeurilor și aplicarea sistemului de management în companie.
Urmare acestei evaluări, vor obține un scoring de evaluare a gradului de ecologizare și în scurt timp vor primi pe poșta electronică recomandări în domeniul ecologizării. Aceste recomandări se vor referi la posibile acțiuni, care pot fi implementate în cadrul companiei, pentru eficientizarea utilizării resurselor, creșterea potențialului de producere, dezvoltarea competitivității pe piețe și optimizarea costurilor de producere și prestare a serviciilor.
Prin intermediul Programului, ÎMM va beneficia de materiale informative, consultanță, servicii de suport și formare privind identificarea soluțiilor și adoptarea acțiunilor concrete de ecologizare a proceselor de producere și prestare a serviciilor, care să permită creșterea potențialului companiei de a obține o cotă mai mare pe piețe.
În cadrul etapei doi, ÎMM vor beneficia de suport financiar sub formă de grant pentru implementarea acțiunilor de ecologizare privind utilizarea eficientă a resurselor, aplicarea modelelor de producție și consum durabile, introducerea eco-inovațiilor în procesele tehnologice, reducerea si gestionarea deșeurilor, prevenirea poluării și gestionarea resurselor de apă, etc.
Până în prezent, în cadrul acestui proiect, 17 companii au fost acceptate pentru finanțare. Implementarea Programului de ecologizare și a planului de acțiuni sunt finanțate din bugetul de stat al Republicii Moldova și susținute prin intermediul Proiectului EU4Environment, finanțat de Uniunea Europeană.