GRANTURI PENTRU TINERII ANTREPRENORI: 7.000 Euro pentru dezvoltarea afacerii

16 jan 2025
Tinerii din raioanele Cimișlia, Leova și Ceadîr-Lunga au oportunitatea de a accesa granturi de până la 7.000 Euro pentru a-și dezvolta sau începe o afacere. Concursul de granturi „Tinerii Antreprenori”, parte a proiectului „AFACERI LOCALE, VIITOR DURABIL”, susținut de Uniunea Europeană, vizează sprijinirea inițiativelor antreprenoriale din aceste regiuni.
 
Pentru a aplica, participanții trebuie să aibă vârsta între 18 și 34 de ani și să locuiască în unul dintre cele trei raioane menționate. Prioritate vor avea femeile, șomerii de lungă durată, persoanele cu nevoie speciale, precum și familiile cu mai mulți membri.
 
Cei care au deja o afacere înregistrată pot solicita fonduri pentru extinderea acesteia, iar tinerii care intenționează să înceapă o afacere vor beneficia de sprijin pentru a pune bazele acesteia.
 
Granturile vor fi acordate sub formă de echipamente, mobilier sau utilaje pentru afaceri, cu valori cuprinse între 3.000 și 7.000 de euro. Tinerii antreprenori vor beneficia și de consultanță și traininguri în domeniul afacerilor pentru a-i ajuta să-și dezvolte și gestioneze mai bine afacerea.
 
Pentru depunerea dosarului, tinerii trebuie să completeze un formular de aplicare, să prezinte o copie a actului de identitate, certificatul de înregistrare a afacerii (dacă este cazul) și alte documente relevante. Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 7 februarie 2025.
 
Mai multe informații pot fi obținute contactând facilitatori locali din Cimișlia, Leova și Ceadîr-Lunga sau accesând linkul oficial al concursului.
 
  • Cimișlia: Olga, 069376091
  • Leova: Aurica, 069731491
  • Ceadîr-Lunga: Nicolai, 076025570
loading ...