Finanțarea poate fi utilizată pentru o gamă largă de investiții, menite să ajute fermierii să își eficientizeze activitatea și să reducă costurile de producție. Printre acestea se numără: instalarea panourilor solare și fotovoltaice, achiziționarea de instalații eoliene și echipamente pentru biogaz și încălzire termică.
De asemenea, pot fi procurate active productive, inclusiv echipamente de mâna a doua, pot fi acoperite cheltuieli de transport, instalare și lucrări conexe. În plus, până la 100% din suma împrumutului poate fi utilizată ca capital circulant, oferind fermierilor resurse pentru a-și susține activitatea curentă.

Un alt avantaj important al acestor programe îl reprezintă condițiile extrem de prietenoase pentru beneficiari. Fermierii pot beneficia de scutire de TVA, de facilități fiscale și vamale, iar termenul de rambursare este de până la 8 ani, cu posibilitatea unei perioade de grație de până la 4 ani. În plus, contribuția proprie este de doar 10%, ceea ce face finanțarea accesibilă chiar și pentru cei aflați la început de drum.
Prin aceste credite, IFAD își propune să accelereze tranziția fermierilor către practici agricole moderne, să sprijine adoptarea tehnologiilor verzi și să crească reziliența sectorului agricol din Republica Moldova.
Pentru mai multe detalii despre condițiile de eligibilitate și modalitatea de aplicare, micro-fermierii pot contacta reprezentanții programului la numărul de telefon (022) 21 00 56.
