Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) a relansat apelurile de granturi destinate întreprinderilor mici și mijlocii, anunțând pentru anul 2026 un buget total de 300 de milioane de lei pentru instrumentele de suport financiar nerambursabil. Programele sunt implementate în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și beneficiază de sprijinul Guvernului Republicii Moldova și al partenerilor de dezvoltare.
Apelurile vizează mai multe direcții de finanțare, de la susținerea antreprenoriatului feminin și a micilor producători, până la dezvoltarea startup-urilor tehnologice și a IMM-urilor din turism. Totodată, este relansat și instrumentul CREȘTEM IMM, orientat spre digitalizare, tranziție ecologică, modernizare și eficiență energetică, precum și programul dedicat creșterii competitivității producătorilor locali și integrării acestora în lanțurile valorice.
Sursele de finanțare provin din bugetul de stat, fondurile Uniunii Europene prin Agenda de Reforme și contribuțiile partenerilor internaționali, printre care Grupul Banca Mondială și proiecte de cooperare implementate de GIZ cu susținerea Germaniei și Elveției. O parte dintre granturi sunt orientate inclusiv spre consolidarea rezilienței energetice a IMM-urilor.
Datele aferente anului precedent arată o creștere a interesului pentru instrumentele de sprijin financiar. Pe parcursul anului 2025 au fost aprobate 810 proiecte investiționale, în valoare totală de 346,4 milioane de lei, generând investiții planificate de peste 652 milioane de lei în economie. Majoritatea beneficiarilor au fost finanțați din bugetul de stat, iar o parte dintre proiecte au fost susținute prin programe europene și inițiative internaționale dedicate dezvoltării mediului de afaceri local.
ODA încurajează antreprenorii să aplice la programele disponibile, menționând că finanțările sunt destinate atât companiilor aflate la început de activitate, cât și celor care urmăresc extinderea sau modernizarea operațiunilor. Informațiile detaliate despre condițiile de eligibilitate și termenele de aplicare sunt disponibile pe site-ul instituției și prin intermediul centrului de consultare al organizației.
