MAI MULTE SATE VOR FI REABILITATE ÎN CADRUL UNUI PROGRAM FINANȚAT DE STAT. Detalii

07 jul 2020
58 milioane de lei. Atât vor fi oferiți din bugetul statului prin Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în localitățile rurale. Banii vor fi acordați pentru realizarea a 69 de proiecte de îmbunătățire și dezvoltare a infrastucturii economice din sate. Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Agriculturii, responsabil de politicile în domeniul dezvoltării regionale și rurale, Dorin Andros, a declarat că cererile de solicitare a subvențiilor în avans, pentru dezvoltarea proiectelor au fost selectate în urma unui apel de propuneri, desfășurat în perioada 17 februarie - 20 mai 2020.

În total au fost recepționate 103 dosare, cu o valoare totală de circa 160 milioane de lei, iar cele selectate sunt eligibile și întrunesc condițiile pentru finanțare. Câștigătorii urmează ca în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării referitoare la selectarea dosarului de finanțare, să prezinte documentele confirmative privind capacitatea de cofinanțare. Confirmarea va constitui baza semnării contractului de acordare a subvenției în avans, în caz contrar nu vor primi finanțare”, a precizat Dorin Andros.

În baza unei evaluări minuțioase, dosarelor au fost selectate și acceptate spre finanțare după următorul algoritm:

1. Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii economice publice rurale – 20 proiecte investiționale cu suma aprobată de circa 29 de milioane de lei.
2. Renovarea şi dezvoltarea localităţii rurale - 48 proiecte investiționale cu suma aprobată de circa 28 milioane de lei.
3. Diversificarea economiei rurale prin activități non agricole un proiect investițional cu suma aprobată de jumătate de milion de lei.
Precizăm că, pentru măsura 1 și 2, valoarea subvenției acordate va constitui 80% din costul investiției eligibile, dar nu va depăși suma de 3 milioane de lei. Solicitanți de subvenții în cadrul acestor două măsuri vor fi autoritățile publice locale de nivelul I. În cazul la măsura 3 “Diversificarea economiei rurale prin activități nonagricole”, valoarea subvenției acordate va constitui 50% din costul investiției eligibile, dar nu va depăși suma de 1 milion de lei. Solicitanți de subvenții în cadrul acestei măsuri vor fi atât persoane juridice, precum și fizice, înregistrate în conformitate cu legislația națională și care creează sau dezvoltă activități non-agricole.
loading ...