În această perioadă, fermierii din Republica Moldova pot depune dosare pentru mai multe forme de sprijin financiar gestionate de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), care vizează investițiile în modernizarea fermelor, compensarea cheltuielilor pentru motorină, susținerea grupurilor de producători și acordarea ajutorului financiar pentru pierderile provocate de seceta și arșița puternică din anul 2025.
Una dintre cele mai importante măsuri disponibile este apelul V de granturi din cadrul proiectului AGGRI, pentru care cererile pot fi depuse până pe 29 mai 2026. Programul este finanțat de Banca Mondială și susține investițiile în agricultură prin granturi care pot acoperi până la 50% din valoarea investiției eligibile. Sprijinul este destinat modernizării fermelor, dezvoltării sectorului zootehnic, infrastructurii postrecoltare, sistemelor de irigare, tehnologiilor agricole și măsurilor de biosecuritate pentru fermele de porcine și păsări.
Valoarea maximă a grantului poate ajunge la 1 milion de dolari SUA per beneficiar. Pentru culturile de nișă plafonul este de până la 70 de mii USD, iar pentru cooperative și grupuri de producători – până la 300 de mii USD.
Până pe 2 iunie 2026, agricultorii pot depune cererile pentru compensarea accizelor la motorina utilizată în lucrările agricole. Sprijinul se acordă pentru motorina procurată în perioada 1 martie – 31 mai 2026 și acoperă valoarea accizei stabilite pentru anul curent, de 3.978,95 lei per tonă. Ajutorul financiar este acordat în baza facturilor fiscale și a normelor medii de consum aprobate pentru sectorul agricol, iar suma maximă oferită unui beneficiar poate ajunge la 200 de mii de lei.
O altă măsură disponibilă vizează grupurile de producători recunoscute oficial, care pot solicita sprijin financiar până pe 15 iunie 2026 pentru valoarea producției agricole comercializate. Forma de plată are scopul de a susține asocierea producătorilor agricoli și consolidarea capacităților de comercializare. Sprijinul este calculat în funcție de valoarea producției comercializate și se acordă în baza documentelor fiscale confirmative.
Tot în această perioadă, AIPA recepționează dosare pentru acordarea ajutorului financiar fermierilor afectați de seceta și arșița puternică din anul 2025 la culturile de porumb și floarea-soarelui. Cererile pot fi depuse până pe 22 iunie 2026, iar sprijinul va fi acordat sub formă de plată directă per hectar.
Pentru a beneficia de ajutor, fermierii trebuie să prezinte actul de constatare a pagubelor, raportul statistic 4-AGR sau certificatul privind terenurile agricole gestionate, precum și declarația pe propria răspundere. Potrivit datelor oficiale, anul trecut au fost afectate peste 56 de mii de hectare cultivate cu porumb și floarea-soarelui.
Dosarele pentru toate măsurile disponibile pot fi depuse la subdiviziunile teritoriale ale AIPA, iar condițiile complete de eligibilitate și formularele necesare sunt disponibile pe pagina oficială a instituției.
