Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că mai sunt disponibile două săptămâni pentru depunerea cererilor de solicitare a subvențiilor în cadrul apelului V destinat plăților directe în sectorul zootehnic. Apelul se încheie pe data de 8 august și vizează două măsuri de sprijin: plăți directe per cap de animal pentru ovine și caprine.
Până la data de 24 iulie 2025, au fost depuse 54 de cereri de finanțare, în valoare totală de 8,5 milioane de lei. Dintre acestea, 36 de cereri au fost depuse pentru ovine, cu o valoare cumulată de 6,7 milioane de lei, iar pentru caprine au fost înregistrate 18 cereri, însumând 1,8 milioane de lei. În prezent, 12 cereri au fost deja examinate, suma autorizată pentru plată fiind de 1,7 milioane de lei.
Subvențiile acordate în cadrul acestor măsuri reprezintă plăți directe pe cap de animal eligibil și sunt destinate susținerii crescătorilor din sectorul zootehnic. Prin acest mecanism, se urmărește stimularea productivității, stabilizarea veniturilor fermierilor și dezvoltarea economică a zonelor rurale.
Fermierii care doresc să beneficieze de sprijin financiar trebuie să depună dosarele la subdiviziunile teritoriale ale AIPA din raza teritorială în care își desfășoară activitatea. Cererea trebuie însoțită de setul complet de acte, care poate fi consultat și descărcat de pe site-ul instituției: https://aipa.gov.md/ro/plati-sector-zootehnic .