Măsurile de subvenționare eligibile includ:
- Investiții în producere pe teren protejat
- Sisteme și echipamente pentru irigare
- Bazine de acumulare a apei pentru irigare
- Exploatații din sectorul vegetal, viticol și zootehnic
- Infrastructură pentru producere, procesare și comercializare în sectoarele vegetal, vitivinicol și animalier
- Tehnologii de lucrare a solului
- Dezvoltarea infrastructurii aferente exploatației
- Stimularea turismului rural
Alte apeluri de subvenționare în desfășurare
În paralel cu plățile post-investiție, este în desfășurare și apelul pentru plățile în avans și pe etape, lansat pe 1 octombrie și deschis până la 1 decembrie 2025. Aceste forme de sprijin financiar se adresează fermierilor care planifică investiții noi și au nevoie de resurse pentru demararea proiectelor.
Totodată, până pe 14 octombrie 2025, agricultorii afectați de înghețurile târzii din primăvara acestui an și de furtunile violente care au compromis culturile agricole pot depune cereri pentru ajutor financiar compensator.
Pentru a facilita procesarea cererilor, Direcțiile Teritoriale AIPA din Chișinău și Florești vor activa în regim normal în data de 14 octombrie, chiar dacă este zi nelucrătoare, pentru a onora termenele-limită.
Fermierii sunt îndemnați să consulte Ghidul solicitantului disponibil pe site-ul AIPA și să contacteze Direcțiile teritoriale pentru asistență în completarea dosarelor.