SE LANSEAZĂ APELULUI DE SOLICITARE A PLĂȚILOR DIRECTE ÎN SECTORUL ZOOTEHNIC

05 aug 2025
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează că, în baza Ordinului Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare nr. 124 din 24 iulie 2025, a fost lansat apelul pentru depunerea cererilor de solicitare a plăților directe în sectorul zootehnic, finanțate din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.
 
Apelul vizează următoarele măsuri:
Măsura 1: Plăți directe per cap de animal, cu următoarele submăsuri:
  • junci peste 3 luni
  • junci peste 12 luni
Cererile pentru aceste submăsuri se pot depune în perioada 15 august – 17 octombrie 2025.
 
Măsura 2: Plăți directe per kilogram de lapte, cu următoarele submăsuri:
  • lapte de vacă
  • lapte de oaie
  • lapte de capră
Cererile pentru această categorie se depun în perioada 15 august – 26 septembrie 2025.
 
Sunt eligibili pentru plățile directe per cap de animal crescătorii de animale care dețin exploatații zootehnice autorizate, cu animale identificate și asigurate.
 
Pentru plățile directe per kilogram de lapte, beneficiarii trebuie, în plus, să prezinte dovezi privind livrarea către procesatori sau procesarea în unități proprii autorizate. Cantitățile trebuie exprimate în kilograme și reflectate pe facturile fiscale.
 
Detalii complete privind condițiile de eligibilitate, actele necesare și procedura de aplicare sunt disponibile pe site-ul oficial AIPA: https://aipa.gov.md/ro/plati-sector-zootehnic
 
 
loading ...