SUBVENȚIEI ÎN AVANS PENTRU PROIECTE INVESTIȚIONALE

16 jul 2024
Amintim că 19 iulie 2024 este termenul limită de depunere a cererilor în cadrul apelului III de acordare a subvenției în avans pentru proiectele investiționale de îmbunătățiri funciare, ameliorare și protecție a solului.
 
Cererile de solicitare a subvenției în avans se depun pentru următoarele submăsuri:
  • Submăsura nr. 1: Prevenirea și combaterea eroziunii  solului;
  • Submăsura nr. 2: Ameliorarea chimică a solurilor;
  • Submăsura nr. 3: Conservarea și sporirea fertilității solurilor.
 
Criteriile de eligibilitate stabilesc că, solicitant al subvențiilor poate fi persoana juridică/fizică sau unitatea administrativ teritorială de nivelul întâi, care deține teren în proprietate, posesie sau folosință, înregistrat în modul stabilit de lege, și urmează să implementeze proiectul într-o unitate administrativ - teritorială de nivelul întâi.
 
De menționat este faptul că suportul statului constituie 80 % din valoarea proiectului eligibil și nu va depăși 800 mii lei.
 
Plățile vor fi efectuate în două tranșe:
  • I Tranșă - 70% din valoarea subvenției, care va fi achitată în condiția prezentării dovezilor cofinanțării din partea Beneficiarului în proporție de cel puțin 20%, din valoarea proiectului investițional;
 
  • II Tranșă – 30% din valoarea subvenției, se va efectua în baza cererii de debursare, la darea în exploatare a obiectului investiției și prezentarea actelor confirmative. 
 
Dosarul de solicitare urmează să fie depus de către solicitant la Direcțiile teritoriale ale AIPA din jurisdicția în care solicitantul va efectua investiția.
 
Drept urmare, informăm solicitanții că pachetul de documente necesar, ce urmează a fi depus, poate fi accesat pe site-ul AIPA la rubrica: Subvenții în avans - îmbunătățiri funciare 2024, sau aici.
loading ...