UREE, SULFAT DE AMONIU SAU NITRAT: Cum se comportă formele de azot iarna

În agricultură, azotul nu acționează ca un element uniform. Eficiența sa depinde direct de forma chimică sub care este aplicat. Pentru plantă contează forma chimică în care se află azotul. Același kilogram de azot se comportă foarte diferit iarna, în funcție de produsul folosit. În agricultură există trei forme principale de azot utilizate în fertilizare: ureea, sulfatul de amoniu și nitratul (sau azotatul).
 
Ureea – risc dublu, scurgere și pierderi prin evaporare
Ureea nu este azot direct disponibil pentru plantă. Ea trebuie mai întâi transformată printr-o reacție de hidroliză, proces în urma căruia se formează amoniac. În sol, amoniacul se dizolvă rapid și devine amoniu, care poate fi reținut de particulele de sol.
 
Problema apare atunci când această transformare are loc la suprafața solului sau pe zăpadă. În timpul hidrolizei ureei, pH-ul din jurul granulei crește, iar acest lucru favorizează transformarea amoniului în amoniac gazos, care se poate pierde în atmosferă.

Citește și: AZOT PE ZĂPADĂ SAU PE SOL ÎNGHEȚAT: De ce se pierde și cât ajunge la grâul de toamnă
 
Iarna, ureea aplicată la suprafață rămâne mult timp într-o zonă critică: umedă, la suprafață și în contact direct cu aerul. Ciclurile de îngheț–dezgheț prelungesc acest interval, crescând riscul pierderilor prin volatilizare, concomitent cu pierderile prin scurgere de suprafață.
 
Experimentele de teren arată că pierderile de amoniac pot fi mai mari la aplicările de iarnă decât la cele de primăvară, chiar dacă temperaturile sunt scăzute.
 
Sulfatul de amoniu – stabil chimic, vulnerabil hidrologic
Sulfatul de amoniu conține azot sub formă de amoniu (NH₄⁺), care are sarcină pozitivă și poate fi reținut de particulele de argilă și humus ale solului. Din punct de vedere chimic, această formă este mai stabilă decât ureea și nu produce aceeași creștere accentuată a pH-ului local.
 
Totuși, iarna problema nu este chimia, ci hidrologia. Dacă solul este înghețat, apa de topire nu poate infiltra, iar soluția care conține amoniu poate fi transportată de scurgerea de suprafață. În aceste condiții, sulfatul de amoniu se pierde nu pentru că este instabil, ci pentru că nu ajunge să intre în sol, unde ar fi fost fixat.
 
Nitratul – forma cea mai mobilă iarna
Îngrășămintele care conțin azot sub formă de nitrat (azotat de amoniu, calciu-amoniu-nitrat) sunt cele mai vulnerabile la pierderi în timpul iernii. Nitratul este complet solubil în apă și nu are niciun mecanism de fixare pe particulele de sol.
 
În condiții de topire a zăpezii sau ploi pe sol înghețat, nitratul este dizolvat imediat și transportat odată cu apa. Fiecare episod de scurgere de suprafață poate duce la pierderi semnificative, mai ales pe terenurile cu pantă sau drenaj superficial.
 
Diferențele dintre formele de azot devin critice iarna. Ureea este expusă atât pierderilor prin apă, cât și pierderilor prin aer. Sulfatul de amoniu este mai stabil chimic, dar rămâne vulnerabil dacă nu ajunge în sol. Formele cu nitrat sunt cele mai ușor de pierdut prin scurgere. Din acest motiv, alegerea produsului este esențială, iar aplicarea pe sol înghețat sau pe zăpadă trebuie privită ca o practică cu risc ridicat, indiferent de forma de azot utilizată.

Autor articol: Sergiu Smocinschi, agronom, specialist în digitalizarea agriculturii