MAI SCUMPI DECÂT AURUL! Cum arată și cât costă cei mai scumpi struguri din lume, crescuți în Japonia și vânduți la licitații

13 apr 2021
 
Cei mai scumpi struguri din lume te lasă falit. Un bob poate să coste sute de dolari, iar un ciorchine a fost vândut recent pentru suma de 11.000 de dolari. Soiul este din Japonia și niciun soi din lume nu se compară cu ei. Este vorba despre strugurii numiți Ruby Roman și au fost creați în prefectura japoneză Ishikawa, fiind considerați cei mai scumpi struguri de pe glob. Strugurii Ruby Roman sunt de culoare roșie și fiecare bob este dulce și are mărimea unei prune.
 
Povestea lor a început în anul 1995, când crescătorii de struguri din prefectura japoneză Ishikawa și-au dorit să conceapă un soi special de struguri, de mărime mai mare. Au apelat la ajutorul Centrului de Cercetare Agricolă al prefecturii și au reușit să planteze aproape 400 de butași pe o parcelă de testare.
 

Din acest număr mare, doar în patru au apărut boabele roșii, iar într-unul au apărut boabele mari. În anii următori, crescătorii au înmulțit acest soi și l-au îmbunătățit. Aceștia au reguli stricte atunci când vine vorba despre felul în care sunt concepuți ciorchinii. Fiecare bob trebuie să cântărească minimum 20 de grame, să aibă o aciditate scăzută, iar conținutul de zahăr să fie de 18%.
 
De regulă, sunt vânduți la licitații
 
Ceea ce este incredibil e faptul că există și struguri mai buni decât aceștia, anume clasa Premium. Pentru a primi acest titlu, boabele trebuie să cântărească mai mult de 30 de grame și ciorchinele să fie de cel puțin 700 de grame. E clar că strugurii Ruby Roman nu sunt accesibili pentru oricine, motiv pentru care sunt vânduți adesea la licitații, sub formă de cadouri sau în scopuri promoționale de către diferite companii.
 
“Oamenii cumpără aceste fructe costisitoare pentru a demonstra cât de speciale sunt darurile lor pentru destinatari, pentru ocazii speciale sau pentru cineva important din viața lor, chiar și șeful tău”, a precizat pentru CNN, Soyeon Shim, decanul școlii de ecologie de la Universitatea Wisconsin-Madison.
 

playtech.ro
loading ...