Potrivit EBA, piața europeană este deja puternic afectată de concurența neloială venită din partea mierii ieftine, cu origine incertă și calitate îndoielnică. Lipsa unor metode de testare unificate și trasabilitatea deficitară sporesc riscul introducerii pe piață a produselor contrafăcute.
În documentul transmis Comisiei, EBA atrage atenția asupra:
- Lacunelor legislative care permit falsificarea mierii;
- Controlului insuficient la punctele de frontieră;
- Absenței unor standarde comune la nivelul UE pentru verificarea calității mierii.
Asociația susține sprijinul acordat Ucrainei în contextul geopolitic actual, dar subliniază că interesele apicultorilor europeni nu trebuie ignorate, mai ales într-un sector vulnerabil cum este apicultura.
EBA a fost înființată în februarie 2024 și reunește în prezent 55 de organizații din 30 de țări, reprezentând peste 414.000 de apicultori. Din componența asociației face parte și U