CHINEZII VOR SĂ IMPORTE MAI MULTE PRODUSE AGRICOLE DIN R. MOLDOVA

29 sep 2023
Ambasada Chinei a stabilit în comun cu autoritățile din R. Moldova un mecanism de coordonare permanentă și va continua să promoveze activ accesul pe piața chineză pentru produsele moldovenești precum: semințe de struguri, mere, struguri de masă, cireșe, prune și alimente pentru bebeluși.
 
China a devenit cel de-al treilea partener comercial al Republicii Moldova, situându-se după România și Ucraina, susține Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în R. Moldova, Yan Wenbin. Potrivit oficialului, comerțul dintre China și R. Moldova a început practic de la zero, iar acum s-a dezvoltat la o scară considerabilă.
 
Conform statisticilor părții moldovenești, anul trecut, volumul comerțului dintre China și Moldova a atins 957 milioane de dolari americani, iar în prima jumătate a acestui an a ajuns la 463 milioane de dolari americani, înregistrând o creștere de 11,88% față de aceeași perioadă a anului precedent, a spus Yan Wenbin.
 
Ambasadorul a menționat că popularitatea produselor moldovenești pe piața chineză sunt în continuă creștere.
Atât în China, cât și în Moldova există zicala: „Nu-i da omului peşte, ci învaţă-l să pescuiască!”. În acest sens, deschiderea mai largă a pieței chinezești pentru produsele moldovenești reprezintă una dintre modalitățile prin care „învățăm Moldova să pescuiască”. Pot spune că, în momentul de față, sunt cel mai activ purtător de cuvânt și promotor al produselor agricole moldovenești în rândul consumatorilor chinezi. Popularitatea și reputația vinului moldovenesc pe piața chineză sunt în continuă creștere. Prin eforturile Ambasadei noastre, autoritățile vamale chineze au simplificat procedurile de verificare și aprobare pentru importul de șrot din semințe de struguri și de floarea-soarelui din Moldova. Cele două părți sunt pe cale să semneze oficial documentele corespunzătoare, a afirmat Yan Wenbin.
Sursa: Moldpres
loading ...