Cotațiile cerealelor au înregistrat scăderi accentuate pe piețele internaționale, pe fondul corecțiilor de pe piața petrolului și al unei volatilități ridicate generate de contextul geopolitic și evoluțiile meteo.
Pe bursa europeană, prețul grâului pentru livrările din mai a coborât la circa 199 euro/tonă, în scădere cu aproximativ 3,5 euro într-o singură zi, în timp ce contractele pentru noua recoltă (septembrie 2026) au pierdut 4 euro, până la 207 euro/tonă. Pe piața americană, cotațiile au scăzut sub 5,8 dolari/bushel, atingând cel mai redus nivel din ultima lună.
Declinul vine în contextul unei scăderi de aproximativ 15% a prețului petrolului, după anunțul unui armistițiu temporar între SUA și Iran și reluarea tranzitului prin Strâmtoarea Ormuz, factor care a redus presiunile asupra pieței energetice și, implicit, asupra costurilor din agricultură, scrie Agrarheute.
În paralel, fondurile de investiții au început să marcheze profituri după creșterile din ultimele săptămâni, când tensiunile din Orientul Mijlociu au introdus o primă de risc în prețurile cerealelor și oleaginoaselor.
Pe segmentul porumbului, prețurile au coborât la aproximativ 205,5 euro/tonă pe piața europeană și la circa 4,4 dolari/bushel în SUA, atingând minimele ultimelor patru săptămâni. Evoluția este influențată și de îmbunătățirea perspectivelor de producție, în special în Statele Unite, unde prognozele indică precipitații în zonele afectate de secetă.
Datele Departamentului american al Agriculturii arată că doar 35% din culturile de grâu de iarnă sunt evaluate ca fiind în stare bună sau excelentă, cel mai scăzut nivel pentru această perioadă din 2023, însă condițiile meteo favorabile ar putea susține o redresare a randamentelor.
Pe piața oleaginoaselor, rapița a scăzut sub pragul de 500 euro/tonă, iar soia a coborât sub 11,5 dolari/bushel, pe fondul diminuării cererii pentru biocombustibili, strâns legată de evoluția prețului petrolului.
În același timp, exporturile americane de soia rămân sub presiune, pe fondul cererii externe mai slabe și al concurenței puternice din partea Americii de Sud, în special Brazilia.
Contextul actual reflectă dependența tot mai mare a piețelor agricole de factorii externi, inclusiv energia, geopolitica și condițiile climatice, care influențează atât costurile de producție, cât și deciziile fermierilor privind structura culturilor.
Specialiștii avertizează că volatilitatea va rămâne ridicată în perioada următoare, iar evoluțiile vor depinde de stabilitatea situației din Orientul Mijlociu, de dinamica pieței energetice și de condițiile agrometeorologice din principalele regiuni producătoare.
