Valurile de căldură, secetele prelungite și inundațiile care au marcat vara acestui an au generat pierderi economice estimate la 43 de miliarde de euro în Europa, potrivit unui studiu publicat luni de o echipă de economiști de la Universitatea din Mannheim și Banca Centrală Europeană, scrie G4media.
Raportul arată că aceste costuri reprezintă doar impactul imediat al fenomenelor meteorologice extreme, în timp ce efectele pe termen lung ar putea ridica nota de plată la 126 de miliarde de euro până în 2029.
Cercetarea ia în considerare atât distrugerile directe – drumuri, clădiri, terenuri agricole – cât și pierderile indirecte, cum ar fi oprirea producției industriale, pagubele asupra sănătății populației și costurile adaptării la noile condiții climatice.
Cele mai afectate state sunt Spania, Franța și Italia, fiecare cu pagube de peste 10 miliarde de euro în această vară. În timp, aceste costuri ar putea depăși pragul de 30 de miliarde de euro, având în vedere intensificarea valurilor de căldură și a secetelor. Țările din Europa Centrală și de Nord au fost lovite mai ales de inundații, fenomen tot mai frecvent în ultimii ani.
Autorii studiului avertizează că estimările sunt probabil subevaluate, întrucât nu includ efectele cumulate ale secetei și caniculei sau alte consecințe majore, precum incendiile de pădure. În plus, datele tradiționale ale reasiguratorilor se limitează la daune materiale și nu reflectă pierderile de productivitate cauzate de temperaturile extreme.
Concluzia studiului este clară: schimbările climatice multiplică riscurile și cresc presiunea economică asupra Europei, transformând fenomenele extreme în factori de instabilitate pe termen lung.