Ucraina se plasează printre primii cinci exportatori de zmeură congelată, la nivel mondial. Până în prezent, fosta țară sovietică a livrat în câteva țări din Uniunea Europeană: Germania, Italia, Franța, Olanda, dar cantități mari au fost vândute în principal Poloniei, care obișnuiește să le re-exporte, cu precădere în Statele Unite și în Canada, informează AGROMEDIA cu referire la lantulalimentar.ro.
Aceste două state de pe continentul nord-american importă zmeură congelată cam 80% în termeni financiari din valoarea comerțului global și circa 65% din cantitatea totală tranzacționată la nivel internațional. Și nu doar atât. Statele nord-americane nu doar că importă, dar mai și plătesc bine.
Statele Unite și Canada reprezintă o piață extrem de importantă pentru toți producătorii de pe mapamond.
Cantitate record: Serbia a exportat 78 000 t de fructe de pădure
Un exemplu elocvent este și Serbia, principalul exportator de fructe de pădure. Producătorii sârbii au obținut o intrare foarte bună pe aceste piețe. În anul 2020, Serbia a vândut o cantitate record în aceste două state: în Canada - 68.000 t și în Statele Unite - peste 10.000 t. Atfel, Serbia este, țineți-vă bine, cel mai mare exportator de zmeură congelată din lume!
Trimiterea în premieră peste ocean de către Ucraina a două containere maritime cu zmeură congelată, unul în Canada, altul în Statele Unite, reprezintă o mare victorie pentru cultivatorii și comercianții de zmeură din acest stat estic.
Mai mult, producătorii ucraineni speră astfel să crească exporturile către această nouă destinație, pentru a obține câștiguri mult mai mari, în condițiile în care, până acum, zmeura din Ucraina era mai întâi vândută polonezilor, care o exportau în Statele Unite și Canada.
Publicația east-fruit.com notează însă că exporturile poloneze de zmeură congelată au înregistrat scăderi în ultimii ani, ajungând anul trecut la numai 210 t.
Competiție acerbă pe plan internațional – criterii stricte
Desigur, noul succes al fructelor de pădure ucrainene impune anumite responsabilități pentru a atinge calitatea înaltă a fructelor exportate. Criteriile serviciilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor din SUA ( FDA ) sunt foarte stricte, iar încălcarea acestora atrage anumite sancțiuni.
Totodată, FDA returnează produsele care nu îndeplinesc standardele și cerințele de siguranță pe cheltuiala furnizorului și publică informații complete despre caz, inclusiv numele companiei exportatoare. Prin urmare, este crucial ca reputația țării exportatoare și a companiei furnizoare să respecte cerințele americane.
Ucrainenii sunt obligați să respecte un șir de condiții, respectiv, să investească masiv în tot lanțul de producție: de la fermă până la depozitul de conservare și ambalare.
O analiză recentă a Rabobank relevă că în următorii ani comerțul cu fructe de pădure la nivel internațional se va intensifica, în măsura unei cereri tot mai ridicate și a intrării în piață a unor producători noi, din afara regiunilor tradiționale de producție.
Sursa: lantulalimentar.ro