Cea de-a treia și ultima ediție din acest an a Târgului Finanțatorilor pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală – AgroFin Moldova 2026 s-a desfășurat în sudul țării, reunind fermieri, instituții financiare, autorități și parteneri de dezvoltare interesați de oportunitățile de finanțare și investiții în agricultură.
Evenimentul a încheiat seria întâlnirilor regionale organizate în acest an la Chișinău, Bălți și Cahul, platforma fiind dedicată facilitării accesului agricultorilor la informații despre granturi, subvenții, credite, asigurări și soluții tehnologice pentru dezvoltarea afacerilor agricole.
Potrivit Carolinei Chiper, Directoare a Centrului de Consiliere Agricolă și Rurală, în cadrul celor trei ediții ale AgroFin Moldova, peste 500 de fermieri au beneficiat de informații despre finanțarea în agricultură.
Pe parcursul acestor trei evenimente avem rezultate foarte bune și remarcabile. Peste 500 de fermieri au reușit să obțină informații despre finanțarea în agricultură. Pe această platformă am adus peste 15 instituții, atât ale statului, cât și parteneri de dezvoltare și finanțatori externi. Pentru prima dată am avut și parteneri, furnizori de inputuri și tehnică agricolă, a declarat Carolina Chiper.
În cadrul evenimentului de la Cahul, Secretarul de Stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Tatiana Nistorică, a vorbit despre aprobarea Programului Strategic al Politicii Agricole pentru următorii ani și schimbările pe care acesta le va aduce în sistemul de subvenționare.
În Guvernul Republicii Moldova a fost aprobat Programul Strategic al Politicii Agricole, care va sta la baza subvenționării ulterioare în agricultură. Este o abordare nouă pentru agricultorii noștri și vine să implementeze proiecte care vor fi finanțate în avans, în mare parte. Programul include atât plăți directe pentru producătorii din sectorul agroalimentar, cât și finanțarea proiectelor investiționale, a menționat Tatiana Nistorică.
Participanții la eveniment au discutat despre dificultățile financiare din agricultură, nevoia de investiții și importanța accesului la informații și instrumente moderne de gestionare a afacerilor agricole.
Agricultura este imprevizibilă și riscurile sunt foarte mari. Suntem nevoiți să căutăm metode care să ne faciliteze partea financiară. Am observat că sunt multe lucruri pe care fermierii încă nu le cunosc, de aceea astfel de platforme de informare sunt foarte importante, a afirmat Petru Mihov, Fondator Terra Vitis.
Directorul Asociației Producătorilor de Struguri de Masă din Cahul, Serghei Tutovan, a atras atenția asupra dificultăților financiare cu care se confruntă agricultorii și asupra necesității investițiilor în digitalizare și agricultura de precizie.
Foarte mulți producători sunt în dificultate financiară și orice finanțare este benefică. Primordial, eu văd agricultura de precizie și digitalizarea. Mă bucur că am văzut aici tehnologii moderne, drone și softuri pentru agricultură. Un punct esențial rămâne analiza solului și cred că inclusiv astfel de investiții trebuie susținute prin finanțare, a declarat Serghei Tutovan.
La rândul său, Ecaterina Vulpe, Administratoare „Vulpe E.” SRL, a vorbit despre experiența accesării programelor de finanțare și interesul agricultorilor pentru instrumentele de asigurare.
Am lucrat aproape cu toate programele care sunt aici. În mare parte am beneficiat de granturi la credit și am investit în tehnică agricolă. Au fost prezentate multe programe interesante, iar partea de asigurare este foarte importantă pentru agricultură, a spus Ecaterina Vulpe.
Despre experiența accesării subvențiilor și impactul acestora asupra investițiilor în fermă a vorbit și Veaceslav Burlacu, Administrator „Svirol-Agro” SRL.
Din 2018 și până în prezent am beneficiat de subvenții de circa 5 milioane de lei prin AIPA. Acest suport ne-a ajutat foarte mult în perioadele financiare dificile și ne-a oferit curajul să investim în tehnică și dezvoltarea afacerii, a afirmat Veaceslav Burlacu.
Potrivit organizatorilor, toate cele trei ediții AgroFin Moldova 2026 au fost finanțate din Planul de Creștere Economică a Republicii Moldova, în cadrul dezvoltării sistemului de cunoștințe și inovare AKIS.
Ne propunem, împreună cu Ministerul Agriculturii, să organizăm astfel de evenimente anual, în diferite regiuni ale țării, pentru a fi mai aproape de fermieri și pentru a facilita accesul acestora la informații și parteneri, a subliniat Carolina Chiper.
AgroFin este organizat de Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.
Agromedia este partener media al evenimentului.
