ALEXANDRU MANCIU VA ASIGURA INTERIMATUL LA CONDUCEREA ANSA

22 jul 2026
Guvernul a aprobat numirea lui Alexandru Manciu în funcția de director general interimar al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), după ce fostul director al instituției, Radu Musteață, a fost desemnat ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare.
 
Alexandru Manciu ocupă din noiembrie 2021 funcția de director general adjunct al ANSA, responsabil de domeniul sanitar-veterinar. Anterior, acesta a deținut mai multe funcții în cadrul Agenției, inclusiv cele de șef al Serviciului monitorizarea și notificarea bolilor, inspector principal și șef adjunct al Direcției sănătatea și bunăstarea animalelor. În perioada 2016–2017 a activat și în cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
 
De profesie medic veterinar, Alexandru Manciu este absolvent al Universității Agrare de Stat din Moldova, unde a urmat și studii doctorale. De asemenea, a activat ca asistent universitar la Facultatea de Medicină Veterinară și a participat la numeroase programe internaționale de instruire în domeniul sănătății animalelor, siguranței alimentare și combaterii bolilor transfrontaliere.
 
În calitate de director general adjunct, Manciu a coordonat activitatea ANSA în domeniul sanitar-veterinar și a reprezentat instituția în gestionarea măsurilor privind sănătatea animalelor, biosecuritatea și siguranța alimentelor.
 
Acesta va exercita atribuțiile de director general al ANSA până la desemnarea unui titular al funcției.
loading ...