Revendicările Asociației Forța Fermierilor pentru perioada imediat următoarea au rămas neschimbate și includ:
- restituirea fermierilor (cu excepția agroholdingurilor) accizelor în sumele depline la toată motorina, procurată de agricultori în anul 2022, cu debirocratizarea mecanismului de rambursare;
- compensarea parțială a costurilor motorinei, fertilizantelor și pesticidelor în contextul scumpirilor exorbitante din ultimele 6 luni;
- neadmiterea deficitului pe piața de diesel și plafonarea marjei comerciale pentru companiile petroliere la comercializarea angro a motorinei până la 1,5 lei per litru;
- deblocarea exportului de grâu sau procurarea în rezerve de stat a cel puțin 100 mii tone de grâu de la fermierii autohtoni.
În companiile electorale au fost foarte multe promisiuni față de producătorii agricoli. S-a vorbit nu o dată că există resurse financiare pentru restituirea imediată a accizelor la motorină, pentru compensarea parțială a costurilor la fertilizanți și pentru multe alte măsuri de sprijin pentru sectorul agroindustrial, măsuri care pot fi implementate în mod urgent. Dar iată că au trecut aproape 11 luni de la alegeri. Asociația Forța Fermierilor constată cu mare regret că asistăm în continuare la o atitudine total neglijentă față de sectorul strategic care, în principiu, reprezintă aproape jumătate din exportul R. Moldova, asigură peste o treime din locurile de muncă în domeniul economic, contribuie cu peste 21% la formarea PIB. În acest context, zeci de mii de fermieri sunt și reprezintă ultima redută pentru menținerea satelor în linia minimală de putere, a declarat Ion Plămădeală.
În cadrul conferinței, liderii AFF au menționat că manifestarea din 21 iunie va fi un protest de avertizare.