Deși produsele alimentare livrate în instituțiile de învățământ și cele medicale ar trebui să fie supuse unui control foarte riguros înainte de a ajunge în farfuria copiilor, se dovedește a câta oară deja că nu este chiar așa.
ANSA transmite iarăși un comunicat prin care informează că a identificat în școli și grădinițe pește congelat cu paraziți.
În timpul controalelor efectuate de către inspectorii Agenției în cadrul unităților de alimentație publică de tip închis (grădinițe, școli, centre de plasament), au fost prelevate probe de produse alimentare, materie primă, inclusiv pește congelat, utilizate în organizarea procesului de alimentație.
Ca urmare a investigațiilor de laborator efectuate la produsele alimentare prelevate au fost depistate 3 loturi de pește congelat neconform, în care au fost detectați paraziți vizibili neviabili pe rămășițele de viscere, ceea ce contravine art. 103 al Hotărârii Guvernului nr. 435/2010.
În urma obținerii rezultatelor de laborator, conform prevederilor legale, peștele neconform a fost retras și s-a recomandat înlocuirea acestuia cu unul conform, transmite ANSA.
În prezent, de către inspectorii Agenției au fost inițiate controale inopinate la producătorii/importatorii de pește neconform, întru verificarea loturilor și luarea măsurilor ce se impun.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor solicită administrației unităților de alimentație publică din grădinițe, școli, centre de plasament etc. să dea dovadă de vigilență la recepționarea produselor alimentare privind corespunderea calității acestora cu actele de însoțire, pentru a preveni pătrunderea în alimentația cetățenilor a produselor alimentare neconforme.
Agenția va intensifica controalele în toate unitățile de alimentație publică de tip închis, în scopul asigurării conformității procesului de alimentație.