În urma evaluării datelor în condiții de laborator, Agenția de Mediu informează că nivelul de poluare a aerului se menține sporit privind conținutul de fenol, care s-a atestat în limetele de la 1,2 până la 3,3 ori depășire a normei sanitare. Valoarea maximală înregistrându-se în raza incendiului, de pe teritoriul companiei „Danube Oil Company”.
Ca urmare a situației de urgență create de izbucnirea acestui incendiu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, din România, a pus la dispoziția specialiștilor de mediu din Republica Moldova, un laborator mobil dotat cu echipamente specializate în determiarea unei serii vaste de substanțe poluante în aerul atmosferic.
Astfel, Laboratorul de Referință de Mediu al Agenției de Mediu, în comun cu laboratorul mobil din România au prelevat probe de aer în diferite locații de la locul incidentului și pentru diferite condiții meteorologice (direcția vântului, viteza vântului, timp de noapte, timp de zi etc.), informează Agenția de mediu.
Având în vedere că urmările incendiului pot avea impact negativ asupra sănătății populației din regiune, laboratorul mobil din România, a fost transferat în zona rezidențială a localității Giurgiulești, pentru a monitoriza timp de 24 ore calitatea aerului.
Citește și: ÎNCĂ UN REZERVOR DE CEREALE A LUAT FOC. 20 de pompieri luptă cu flăcările
După ce rezultatele analizelor obținute de la autolaboratorul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului din România vor fi generalizate, estimate, validate și transmise în adresa Agenției de Mediu, Agenția de Mediu din Moldova va reveni cu o informație actualizată și mai amplă la acest subiect.
Amintim că în dimineața zilei de 20 ianuarie, rezervorul nr.2 de cereale din Portul Giurgiulești, încărcat cu peste 500 de tone de șrot de floarea soarelui, a luat foc. Se întâmplă după ce acum 3 zile un alt rezervor, de asemenea încărcat cu șrot de floarea soarelui s-a prăbușit în timpul unui incendiu.
Citește și: INCENDIU - UN REZERVOR DE PĂSTRARE A CEREALELOR S-A PRĂBUȘIT. Peste o mie de tone de șrot de floarea soarelui mocnesc