Fermierii din mai multe raioane ar putea organiza proteste locale cu tehnică și utilaje agricole joi și vineri, dacă Parlamentul nu va vota în această săptămână prelungirea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase. Anunțul a fost făcut de Asociația Forța Fermierilor, care susține că a primit informații despre intențiile agricultorilor din mai multe regiuni ale țării.
Potrivit asociației, termenul de aplicare a legii actuale expiră la 31 octombrie, iar poziția autorităților privind prelungirea licențierii nu este, deocamdată, clară.
Orice vid legislativ, fie și de câteva zile, poate să aducă prejudicii grave producătorilor de cereale și oleaginoase din Moldova, susține Forța Fermierilor, invocând riscul creșterii importurilor de producție mai ieftină din Ucraina.
Asociația afirmă că prețul mediu al florii-soarelui în Ucraina este în prezent cu 2,5 lei mai mic decât în Republica Moldova, iar în cazul porumbului diferența depășește un leu. Potrivit organizației, agricultorii ucraineni continuă să își vândă producția sub prețul de cost, în condițiile blocării principalei rute de export prin Marea Neagră.
Pentru a nu admite prăbușirea similară a prețurilor interne în Moldova, care și așa nu corespund cotațiilor mondiale, fermierii din toată țara cer prelungirea licențierii, se arată în comunicatul asociației.
Forța Fermierilor mai susține că agricultorii din unele raioane au stabilit deja locurile și orele pentru eventualele proteste. Organizația nu a precizat, în comunicatul transmis, localitățile în care ar urma să aibă loc manifestațiile.
