Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în apropierea unui lan de grâu al deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov. Focul a cuprins o pajiște aflată în vecinătatea terenurilor agricole, însă a fost observat la timp și lichidat înainte de a ajunge la culturi.
Potrivit lui Serghei Ivanov, primele semne ale incendiului au fost observate de localnici, care l-au anunțat imediat după ce au văzut fum în apropierea lanurilor.
Ajuns la fața locului, deputatul a constatat că flăcările se propagau dinspre pajiște spre terenurile agricole din zonă, inclusiv spre lanul său de grâu. Acesta spune că intervenția rapidă a împiedicat extinderea incendiului, evitând astfel distrugerea culturilor agricole și afectarea terenurilor fermierilor din apropiere.
Parlamentarul a declarat că, potrivit informațiilor comunicate de pompieri la fața locului, există suspiciunea că incendiul ar fi fost provocat intenționat, întrucât nu ar fi existat factori care să favorizeze izbucnirea spontană a focului.
Deocamdată, motivele producerii incendiului nu sunt cunoscute, iar toate circumstanțele urmează să fie investigate de autoritățile competente.
