ÎNGRĂȘĂMINTELE FOLIARE - LA CE PERFORMANȚĂ AR TREBUI SĂ NE AȘTEPTĂM?

În urma creșterii mari a prețului la îngrășămintelor minerale, fermierilor le sunt propuse multe oferte de îngrășăminte foliare, prezentate ca alternativă la îngrășămintele convenționale aplicate pe sol.

Există o mare varietate de îngrășăminte oferite în aplicare foliară, dar care furnizează cantități mici până la foarte mici de nutrienți la hectar.
Prima întrebare este în legătură cu cantitatea de nutrienți furnizată la hectar.
Unele doze recomandate sunt cuprinse intre 4 si 5 litri la hectar. În acest caz, cantitățile de elemente majore furnizate sunt foarte mici: în jur de 0,2 până la 1,5 kg/ha pentru azot, între 1 și 2 kg/ha pentru fosfor, de la 0,3 până la 1,3 kg/ha pentru potasiu, până la 1,7 kg/ha pentru sulf și mai puțin de 0,5 kg/ha pentru magneziu. Acest lucru este neglijabil având în vedere nevoile culturilor, care pot varia de la câteva zeci până la câteva sute de kilograme la hectar. Aceste cantități sunt, de asemenea, mult mai mici decât dozele furnizate de obicei de îngrășămintele convenționale aplicate pe sol.

În ceea ce privește îngrășămintele foliare cu azot, majoritatea sunt recomandate la doze mai mari. Trebuie remarcat faptul că anumite forme de azot foliar, aplicate în doze mari, pot provoca arsuri și pot afecta suprafața frunzelor care participă cel mai activ la fotosinteză. Acesta este în special cazul azotului în formă nitrică, dar și al ureei pentru aplicații la doza de 40 kg N/ha.

Deși astfel de cantități contribuie în mod semnificativ la aprovizionarea cu azot a culturilor, ele rămân totuși insuficiente în comparație cu dozele de azot furnizate de îngrășămintele convenționale cu azot. Pentru azot, acest mod de aprovizionare poate fi considerat doar un supliment și ar fi necesare multe aplicații foliare pentru a înlocui îngrășămintele convenționale.
În ceea ce privește fosforul și potasiul, un aport în vegetație este, în majoritatea cazurilor, prea târziu. Un răspuns al aportului de fosfor (la sfârșitul iernii asupra randamentului) se poate observa totuși în situații foarte deficitare, dar cu doze mai mari (în jur de 30 până la 60 kg P2O5/ha), dar randamentul se va menține mai scăzut decât în ​​cazul unui aport la semănatul.

În cazul oligoelementelor, cerințele culturii sunt mult mai mici: de la câteva sute de grame la hectar până la cel mult câteva kilograme. Cantitățile furnizate de îngrășămintele foliare la dozele recomandate, de ordinul câtorva zeci până la câteva sute de grame la hectar, se aseamănă mai mult cu dozele recomandate în situație de deficit. În cazul manganului, aplicațiile foliare sunt singura soluție posibilă pentru corectarea unei deficiențe. Cu toate acestea, aplicarea lor prezintă interes doar în cazul unei deficiențe observate pe parcelă. În absența simptomelor, aportul nu este necesar.
Dacă costul de câteva zeci de euro pe hectar al acestor îngrășăminte foliare poate părea atractiv în contextul actual în care prețul azotului – dar și al fosforului și potasiului – atinge valori fără precedent, este important de luat în considerare prețul elementelor de fertilizare prevăzute. Reduse la euro/kg (kilogram de azot de exemplu), aceste produse sunt mult mai puțin avantajoase decât îngrășămintele convenționale.

Elementele aduse pe cale foliară sunt mai bine valorificate decât aportul îngrășămintelor solide?

În al doilea rând, vine întrebarea de eficiență: nutrienții aplicați foliar sunt mai bine apreciați de culturi decât aportul îngrășămintelor solide?
Producătorii de îngrășăminte foliare propun de foarte multe ori o eficiență mai bună în utilizarea nutrienților decât în ​​cazul îngrășămintelor solide convenționale, mai ales în condiții de secetă. Este adevărat că îngrășămintele aplicate pe sol necesită un minim de apa pentru dizolvarea lor și, apoi, pentru transferul nutrienților pe care le conțin la rădăcini și transportul lor în plantă. Pe vreme uscată, aceste îngrășăminte se pot dovedi, prin urmare, ineficiente, mai ales dacă seceta persistă. Utilizarea îngrășămintelor aplicate prin pulverizare foliară ar putea constitui atunci un posibil remediu.

Totuși, chiar dacă eficiența de utilizare a elementelor pe care le conțin de către plante ar fi aproape de 100%, cantitățile de elemente absorbite la dozele recomandate sunt scăzute sau chiar foarte scăzute.
Mai mult, absorbția foliară a nutrienților este condiționată de anumite constrângeri. Îngrășământul foliar trebuie mai întâi interceptat de vegetație. În stadii incipiente, cu o masă vegetală slab dezvoltată, interceptarea este foarte scăzută.
Apoi, elementele interceptate pe suprafața frunzelor trebuie să treacă prin cuticulă. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este necesară umiditatea ridicată. Pe vreme uscată, doar o foarte mică parte din elementele aplicate pe calea foliară poate pătrunde în interiorul frunzelor.

Astfel, dacă lipsa ploii penalizează absorbția nutrienților aduși de îngrășăminte in sol, deseori penalizează și asimilarea nutrienților aduși pe cale foliară.
Aporturile de nutrienți din îngrășămintele foliare sunt greu de comparat cu aporturile din sol deoarece de foarte multe ori cantitățile implicate sunt mult mai mici și, în unele cazuri, nesemnificative în raport cu nevoile culturii.

În loc de concluzie

La o doză echivalentă de azot, îngrășămintele foliare nu sunt mai bine apreciate decât azotatul de amoniu: 1 kg N/ha furnizat de aceste produse este echivalent cu 1 kg N/ha furnizat de azotat de amoniu. Contrar credinței populare, acestea nu oferă, prin urmare, o eficacitate superioară în comparație cu azotatul de amoniu.

Sursa: AGRIMANET.ro