Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, a lansat aseară, în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la TV8, mai multe declarații. El a menționat că munca sa a început cu un șir de reforme la minister și în instituțiile subordonate. Demisiile au ținut capul de afiș al acestor reforme pe motiv că existau suspiciuni de corupție asupra unor persoane din domeniu.
„Noi am găsit o modalitate pentru a-i ruga să plece sau să scrie din propria inițiativă cererea de demisie. Nu au existat persoane care să se opună”, a declarat ministrul Agriculturii. Viorel Gherciu a subliniat însă că, până în acest moment, MAIA nu a avut timp să se ocupe cu descoperirea tuturor schemelor de corupție din cadrul instituției, fiind o perioadă prea scurtă.
„Suspiciunile de corupție existau în aer, iar decizia de reorganizare a instituțiilor a fost convenită din start, dar încă nu este finalizată. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, fiind instrumentul principal pentru implementarea politicilor în sector, a fost reorganizată”, a subliniat ministrul Agriculturii.
Despre Legea raftului
Șeful de la Agricultură a mai reliefat că în Republica Moldova este implementată legea care obligă magazinele să expună pe rafturi 50% din produse autohtone. Potrivit ministrului, dificultăți de realizare a produselor atât în stare proaspătă, cât și procesate, întâmpină doar cei care nu asigură un standard înalt de calitate. Viorel Gherciu a accentuat că acolo unde există calitate ridicată, produsele autohtone dispar mai repede de pe rafturile magazinelor decât cele de import.
Referindu-se la Legea privind comerțul interior ce obligă rețelele de magazine să ofere produselor autohtone 50% din lungimea liniară a raftului comercial, promulgată încă în decembrie 2020, ministrul Agriculturii a declarant că este una avantajoasă doar pentru producătorii care respectă standardele de calitate și care asigură cantități mari de produse.
„Discut cu producătorii care au produse calitative și ne spun că nu au nicio problemă cu piața de desfacere. Impedimente întrunesc doar cei care nu asigură calitate. Știu companii care oferă produse, inclusiv procesate, nu doar în stare proaspătă, cererea este mare și nu reușesc să satisfacă cererea consumatorului”, a spus Viorel Gherciu.
Despre fondul de subvenționare
În același timp, Viorel Gherciu spune că, de la preluarea șefiei ministerului, a reușit majorarea fondului de subvenționare în agricultură și restructurarea mai multor agenții subordonare Ministerului, inclusiv, Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură.
„A fost majorat fondul de subvenționare și a fost majorat, în premieră, cu o sumă de 430 milioane lei. Lista beneficiarilor de subvenții este una publică. Anul trecut au beneficiat peste 2 400 de persoane. M-am întâlnit cu agricultorii din raioane, care au beneficiat de aceste subvenții și am văzut că s-au făcut investiții în sectorul agricol”, a mai spus Viorel Gherciu.
La capitolul realizări în primele 100 de zile de mandat, ministrul a mai trecut acordarea unui suport financiar fără dobândă în sumă de 120 milioane lei pentru fermieri, cu scopul de a-i ajuta să-și modernizeze tehnica agricolă. Acordarea sprijinului financiar a fost realizată prin intermediul Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii.
Amintim că Viorel Gherciu a devenit ministru al Agriculturii după ce noul Cabinet de miniștri a primit votul de învestitură din partea Legislativului și a depus jurământul în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, în data de 6 august 2021.
sursa: tv8.md