Producția mondială de lapte își încetinește ritmul de creștere în 2026, iar în 2027 ar putea înregistra prima scădere după mai mulți ani de expansiune, potrivit raportului privind piața laptelui publicat de Rabobank pentru trimestrul al doilea al anului.
Analiștii estimează că ritmul de creștere a producției globale va continua să încetinească în trimestrul al treilea al acestui an, iar în ultimul trimestru va fi cu 1,6% mai mic comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Cu toate acestea, oferta mondială de lapte rămâne ridicată, iar reducerea producției este așteptată abia în 2027.
Potrivit raportului, această evoluție ar putea contribui la reechilibrarea pieței mondiale și la susținerea prețurilor la lapte, care au fost afectate în ultimele luni de oferta abundentă.
În Germania, unul dintre cei mai importanți producători de lapte din Europa, livrările de lapte au fost în aprilie cu 6% mai mari decât în aceeași lună a anului trecut. În același timp, numărul vacilor sacrificate a crescut cu 5% în luna martie, ceea ce, în opinia analiștilor, ar putea indica începutul unor ajustări structurale în sector.
Rabobank atrage atenția că fermierii continuă să se confrunte cu marje de profit reduse, pe fondul scăderii prețurilor la lapte și al costurilor ridicate de producție. Cheltuielile cu energia, îngrășămintele și capitalul rămân principalele provocări pentru producătorii de lapte și vor continua să exercite presiune asupra rentabilității fermelor și în a doua jumătate a anului 2026, precum și în 2027.
Raportul mai arată că tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu și incertitudinile privind transportul prin Strâmtoarea Hormuz pot influența evoluția prețurilor la petrol, disponibilitatea îngrășămintelor și costurile furajelor, factori care ar putea determina o reducere suplimentară a producției mondiale de lapte în perioada următoare.
Analiștii Rabobank consideră că evoluția costurilor de producție, reducerea marjelor și incertitudinea privind prețurile la lapte vor rămâne principalele aspecte pe care producătorii trebuie să le urmărească în următoarele luni.
