POZE DE SENZAȚIE PE INSTAGRAM – DAUNE PENTRU FERMIERI. Rugămintea crescătorilor de lavandă pentru cei ce-și fac poze în lanurile lor

27 mai 2022
După rapiță, lanurile parcă rupte din poveste cu lavandă sunt următoarele care  inundă conturile de social media, devenind vedetele sezonului pe Instagram. În goană după poze cât mai originale, moldovenii iau cu asalt plantațiile colorate și aromate.

La sezon, mulți producători de lavandă din țara noastră își pun la dispoziție, contra plată, lanurile pentru sesiuni foto. De regulă, acolo sunt persoane responsabile care au grijă ca vizitatorii să nu distrugă plantele și să nu lase murdărie. Situația este alta în câmpurile aflate la traseu. Atrași de explozia de culoare a lanurilor violete, trecătorii se opresc pentru a imortaliza peisajul unic în poze. Dar, spre regret, nu toți respectă cele câteva reguli minime de bun simț. Crescătorii de lavandă care-și au plantațiile în vizorul trecătorilor spun că acesta este un mare dezavantaj pentru ei.
Petru Ulinici este crescător de lavandă din Nisporeni. Până nu demult, agricultorul a avut o plantație chiar la traseul. Nu a perceput taxe de la doritorii de a-și face poze în câmpul său, dar de multe ori s-a întâmplat să-și găsească culturile distruse și multă murdărie în lan.

În prezent, am defrișat o parte din acea plantație. Avem alt lan, într-un loc mai puțin accesibil. Faptul că nu se vede de la traseu este o bucurie pentru noi. Bine, este și lume educată care face poze și pleacă. Dar sunt și vizitatori care lasă sticle, hârtii. Se găsesc și doritori de a-și lua lavandă acasă și nu taie cu foarfeca firele, dar rup, smulg cu tot cu crengi și traumează planta. Mai mult, pentru o poză de senzație pe rețelele de socializare, sunt și din cei care se culcă pe tufe, se tăvălesc și distrug plantele, a declarat pentru Agromedia Petru Ulinici.

Fermierul spune că nu interzice oamenilor să oprească pentru a admira și a face poze în lanurile sale, dar îi îndeamnă să respecte munca depusă ani de zile și să nu distrugă plantația.

Să se limiteze la intenția pentru care s-au oprit, de a face poze, atât! Nu rupeți, nu trageți de plante, nu smulgeți tufele pentru a le replanta acasă! A menționat Petru Ulinici.

Haideți să nu transformăm moda pozelor în lanurile cu lavandă într-un obicei distructiv pentru cei care pun muncă suflet și investiții mari pentru a cultiva această plantă – fermierii. Dacă ați oprit lângă o plantație de lavandă pentru a face poze:

Nu rupeți plantele!
Nu smulgeți tufele!
Nu lăsați murdărie în câmp!
Nu intrați cu mașina în plantația de lavandă!
Nu vă tăvăliți printre florile de lavandă, le distrugeți!
Respectați munca agricultorului care o cultivă!
loading ...