Republica Moldova a importat în anul 2025 de patru ori mai multă energie electrică decât în 2024, în timp ce consumul de cărbune și produse petroliere a continuat să crească. În același timp, producția internă de energie aproape s-a dublat, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică.
Conform statisticilor, importurile de energie electrică au ajuns la aproximativ 3,3 milioane MWh în 2025, comparativ cu 744 de mii MWh în anul precedent.
În paralel, producția primară de energie a crescut semnificativ, de la circa 650 de mii MWh în 2024 la aproximativ 1,1 milioane MWh în 2025, ceea ce reflectă extinderea capacităților interne de producere.
Consumul intern de energie a înregistrat, de asemenea, o ușoară majorare, ajungând la 4,1 milioane MWh, față de 4 milioane MWh în 2024. Totuși, acest nivel rămâne cu peste 500 de mii MWh sub consumul înregistrat în anii 2022 și 2023.
Pe segmentul produselor petroliere, motorina și-a menținut poziția dominantă, reprezentând 63% din consumul intern brut. În total, în 2025 au fost consumate peste 750 de mii de tone de motorină, cu aproximativ 60 de mii de tone mai mult decât în anul precedent.
În schimb, consumul de benzină a înregistrat o ușoară scădere, de la 192 de mii de tone în 2024 la 189 de mii de tone în 2025.
Datele statistice indică și o creștere semnificativă a consumului de cărbune, care a ajuns la 116 mii de tone în 2025, cu aproximativ o treime mai mult decât în anul precedent.
În același timp, consumul de gaze lichefiate continuă tendința de diminuare din ultimii ani, coborând de la 57 de mii de tone în 2022 la 54,5 mii de tone în 2025.
Recent, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o lege care prevede constituirea, până în anul 2030, a stocurilor de urgență de produse petroliere echivalente cu cel puțin 90 de zile de importuri nete. Tot până în 2030, autoritățile și-au propus ca energia regenerabilă produsă în țară să acopere cel puțin 30% din consumul intern.
