TRADIȚII DE SFÂNTUL FOCA: De ce nu se aprinde focul și nu se coace pâine

În perioada 2–4 august, lumea satului marchează un șir de trei sărbători respectate cu evlavie: Sfântul Ilie, Pălie și apoi, pe 4 august, sărbătoarea Sfintei Maria Magdalena și a Sfântului Mucenic Foca. De aceste sărbători, se păstrează tradiția de a sfinți și dărui fructe din prima recoltă – în special struguri, mere de vară sau prune, piersici – ca semn de mulțumire și binecuvântare.
 
Se spune că până la această dată nu se gustă din strugurii noi, aceștia fiind oferiți mai întâi la biserică sau celor nevoiași. Gospodarii păstrează obiceiul cu grijă, considerând că primul rod trebuie dat mai întâi spre sufletul celor plecați sau pentru belșugul casei.
 
Este prima zi în care se pot consuma struguri din noua recoltă, un obicei care vine din respect pentru ritmurile naturii și recunoștința față de roadele pământului. Până la această dată, gospodarii evitau să guste din struguri, păstrând recolta pentru binecuvântare. De asemenea, gospodinele servesc la masa de sărbătoare castraveți cu miere proaspăt extrasă.
 
În lumea satului, ziua Sfântului Foca este considerată o sărbătoare cu putere de protecție împotriva incendiilor, arșiței și grindinii. Bătrânii spun că cine nu o respectă riscă să atragă asupra sa mânia focului. Din acest motiv, nu se aprinde focul, nu se coace pâine și nu se face niciun fel de muncă grea. Foca este văzut ca un sfânt care umblă prin cer într-un car de foc, ținând un bici arzător. Tradiția spune că Dumnezeu îi dezvăluie cu întârziere ziua pomenirii sale, tocmai pentru a evita să pârjolească pământul.
 
Deși astfel de credințe nu apar în calendarul ortodox sau în vreo scriere bisericească, ele continuă să fie păstrate în satele din Moldova, Muntenia și Transilvania. Ilie-Pălie și Foca sunt două pseudo-sărbători populare, în care oamenii se abțin de la muncă din teama pedepselor divine – un amestec de teamă, credință și respect față de natură și echilibrul ei.
 
Pentru mulți credincioși, ziua de 4 august rămâne un moment de rugăciune, recunoștință și celebrare a roadelor pământului, dar și o ocazie de a-și reaminti legătura strânsă dintre om și mediul care îl hrănește.