DORINA BACIU, PREMIATĂ DE DIRECTORUL GENERAL AL FAO: „Și la sat se pot crea produse de calitate”

20 oct 2026
Dorina Baciu, antreprenoarea din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, care dezvoltă afacerea de familie „Sălașul Baciului”, se numără printre cele 100 de femei recunoscute de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) pentru contribuția la sistemele agroalimentare și dezvoltarea rurală. Distincția i-a fost înmânată de directorul general al FAO, QU Dongyu.
 
Pentru producătoarea de cașcavaluri artizanale, recunoașterea internațională aduce în atenție atât propria experiență de antreprenoriat, cât și munca femeilor care dezvoltă afaceri și susțin comunitățile rurale.
 
Am avut onoarea să fiu printre cele 100 de femei din întreaga lume invitate la FAO — un moment care mi-a reamintit cât de importantă este munca femeilor din mediul rural. Premiul mi-a fost înmânat de directorul general al FAO, QU Dongyu. A fost un moment deosebit și plin de emoție, pe care îl voi păstra cu recunoștință în suflet, a transmis Dorina Baciu.
 
Povestea afacerii „Sălașul Baciului” a început după revenirea familiei din Italia. Dorina și soțul său au locuit peste hotare timp de zece ani, iar în 2017 au început să dezvolte producerea cașcavalurilor la Sadaclia. Experiența acumulată în Italia și oile crescute de tatăl antreprenoarei au constituit punctul de pornire.
 
Povestea mea este și despre întoarcerea acasă, după ani petrecuți în Italia. Am ales să revin în satul meu, să construiesc de la zero și să transform dorul de casă într-o afacere și într-un proiect de viață. Întoarcerea nu a fost întotdeauna ușoară, dar a fost o alegere făcută cu inimă, curaj și dorința de a contribui la dezvoltarea comunității mele, mărturisește antreprenoarea.
 
Familia a început cu brânzeturi tradiționale, apoi a trecut la cașcavaluri maturate, realizate după tehnologii italiene. Introducerea produselor pe piața locală a presupus participarea la târguri și organizarea degustărilor, prin care consumatorii au descoperit gusturi mai puțin cunoscute. Din 2018, familia a început să comercializeze la târgul EcoLocal din Chișinău. Atelierul produce inclusiv cașcavaluri cu perioade de maturare de până la 50 de luni.
 
Dorina Baciu spune că dezvoltarea unei afaceri la sat înseamnă și crearea unor perspective pentru oamenii din comunitate. În mesajul său, antreprenoarea subliniază contribuția femeilor la economia locală și responsabilitățile pe care acestea le îmbină zilnic.
 
În spatele fiecărei gospodării, al fiecărei afaceri de familie și al fiecărui produs local se află o femeie care muncește, crede, construiește și nu renunță. O femeie care îmbină grija pentru familie cu responsabilitatea față de pământ, natură și comunitate. Știu ce înseamnă să construiești de la zero, să transformi o idee într-o afacere și să alegi să te întorci acasă, în satul tău, pentru a contribui la dezvoltarea lui. Prin „Sălașul Baciului”, încercăm zi de zi să demonstrăm că și la sat se pot crea produse de calitate, locuri de muncă și oportunități pentru viitor, afirmă Dorina Baciu.
 
Antreprenoarea atrage atenția că recunoașterea muncii femeilor din mediul rural trebuie însoțită de acces la resurse și de oportunități pentru dezvoltare.
 
Femeile din mediul rural nu sunt doar păstrătoare ale tradițiilor. Sunt antreprenoare, inovatoare, lidere și o forță importantă pentru dezvoltarea comunităților noastre. Astăzi, mai mult decât felicitări, avem nevoie de respect, oportunități egale, acces la resurse și susținere reală pentru munca femeilor din sate, subliniază producătoarea din Sadaclia.
loading ...