Face agricultură încă de pe vremea când era elev. Este ceea ce îl reprezintă și îi reușește cel mai bine. Chiar dacă a avut tentative de a renunța să mai lucreze pământul, pasiunea pentru legumicultură nu l-a lăsat să abandoneze sectorul. Este vorba despre Andrei Leontiev din Hăsnășenii Noi, raionul Drochia.
Suprafețele de terenuri cultivate de Andrei au crescut de-a lungul timpului. În prezent, deține 97 de hectare, dintre care 90 cu cereale și 7 hectare cu legume, 1,42 hectare dintre ele - în câmp protejat.
Timp de zece ani nu mi-am permis să-mi cumpăr. nimic din banii pe care-i am obținut din legumicultură. Am reinvestit banii tot în agricultură, spune Andrei.
Deși nu a urmat cursuri de business, s-a ghidat după lecțiile învățate de la părinți, care i-au insuflat că banii sunt doar un instrument pentru realizarea scopurilor. În toți acești ani, afacerea a fost și un catalizator al familiei, așa cum el muncește împreună cu mama și tatăl său. Iar forma de funcționare s-a conturat cel mai bine în perioada în care făcea studii în România. Andrei făcea naveta frecvent și a învățat să gestioneze afacerea de la distanță. Împreună cu părinții, au delimitat clar responsabilitățile: el se ocupa de acte, tatăl de tehnică, iar mama de managementul resurselor umane. Partea comercială și relațiile cu piața au fost exclusiv responsabilitatea lui, având un dar înnăscut de a comunica cu oamenii.
Recent, și-a renovat sera, investind într-o structură performantă, iar după calculele făcute, estimează că va recupera investiția în 4-5 ani. Pentru viitor, propune să transfere toată activitatea în câmp protejat, asigurând astfel o eficiență economică și o utilizare optimă a resurselor umane.
Legumele produse de familia Leontiev se vând prin rețele de supermarketuri, dar și la piață. Deși mulți legumicultori se plâng de dificultăți în colaborarea cu supermarketurile, Andrei a reușit să stabilească relații solide cu acestea, oferindu-le cantitatea și calitatea necesară.
El este convins că, pentru a produce suficient pentru export și a asigura cantitățile necesare atât pentru piața internă, cât și pentru cele externe, este nevoie de asociere între producători. Andrei este cel mai tânăr membru al consiliului de administrare APEL și un promotor al asocierii. El este și gazda primului eveniment public organizat de APEL.
Andrei încurajează tinerii să se implice în agricultură, dar respectând o singură condiție:
Agricultura trebuie să fie și un hobby. Dacă nu-ți place să comunici cu plantele și să intri în contact cu pământul, atunci locul tău nu este aici.
Sursa: FARM