NICOLAE SPRÎNCEAN: Menținem solul acoperit tot anul și avem un spor de 600 kg la hectar

01 oct 2024
Nicolae Sprîncean gestionează 1000 de hectare de teren arabil în raionul Criuleni în cadrul gospodăriei agricole „Schit Agromex”. Are în asolament 14 culturi: cereale, oleaginoase, boboase, legume și de 10 ani a renunțat la aratul adânc al solului în fiecare toamnă. În funcție de starea solului, face No-Till, Mini-Till și odată la câțiva ani, o ușoară afânare a solului. După recoltare, seamănă siderate și menține solul acoperit toată toamna.
 
Trecerea la agricultura conservativă a fost o decizie ce a presupus investiții în modernizarea parcului tehnic, asumarea unor riscuri, colaborarea cu cercetătorii și instituțiile de învățământ superior de profil. Toate eforturile însă, sunt răsplătite de rezultatele din câmp.
 
Anul acesta, după grâu, am semănat mazăre, tehnologia Mini-Till. Era secetă, lipsă acută de umiditate în sol, ea nu a răsărit uniform. Ulterior, am semănat rapiță. După ploaie, a răsărit și rapița, și mazărea, și samulastra de grâu. Acum, avem tot solul acoperit. După ce apare frunza 3 la rapiță, vom intra în câmp cu un graminicid și peste 2 săptămâni vom trata cu un erbicid pentru frunza lată.
 
Pe un alt câmp, tot după grâu am semănat mazăre + niște semințe de ovăz rămase de anii trecuți. Acum, avem câmpul verde, acoperit. În 2 săptămâni, vom intra acolo cu un scarificator, vom introduce masa verde în sol la adâncimea de 14-15 cm.
 
Primăvara, erbicidăm terenurile. Încă nu suntem pregătiți să menținem câmpul acoperit în timp ce planta de cultură se dezvoltă. Dar, trebuie să găsim o soluție, suntem în căutare, discutăm cu specialiștii.
 
După culturile din grupa a 2-a, vom semăna mazăre de iarnă, ploaie este, va răsări bine. Ulterior, în decembrie, ianuarie găsim o fereastră bună de timp când vom încorpora la adâncimea de 20-15 cm masa verde în sol. Dacă nu este posibil să efectuăm această lucrare, primăvara semănăm floarea-soarelui în tehnologia Mini-Till. Când vedem că răsare, erbicidăm.
 
Această practică are un aport considerabil la păstrarea umidității din sol. În plus, boboasele îmbogățesc solul cu azot. Din experiența noastră de 10 ani deja, am observat că astfel reușim să creștem roada la hectar cu 500-600 de kg. Ne străduim maxim să ținem acoperite toate terenurile. Anual, ne rămân nu mai mult de 300 de hectare pe care nu reușim să le acoperim, povestește Nicolae Sprîncean.


 Sursa foto: AGROMEDIA

Fermierul are terenurile în câteva localități. Acces la apă pentru irigare are doar pentru câteva dintre acestea. Acolo alege să cultive legume și porumb zaharat. În rest, recoltele din această toamnă sunt foarte diferite, în funcție de zonă, deși tehnologia de cultură a fost aceeași.
 
La floarea-soarelui, avem roade între 800 kg și 3,2 tone la hectar, media este peste 2 tone de semințe la hectar. La grâu am avut peste 4 tone la hectar, la orz la fel. Porumb nu avem anul acesta. Este compromis și porumbul pentru semințe, și cel furajer.
 
Agricultura este un business, dar nu trebuie să uităm de respectarea asolamentului, susține agricultorul. Noi anual semănăm și muștar, și in. Unde să le realizăm avem, adevărat că prețurile variază în fiecare an, susține agricultorul.
 
Domnul Nicolae este un norocos, a reușit să transmită dragostea pentru pământ și celor 4 fii ai săi. Astăzi, muncesc cot la cot, fac agricultură performantă și se bucură de rezultate frumoase.
 
Cum a reușit Nicolae Sprîncean să îmbunătățească structura solurilor pe care le lucrează și ce secret mai are pentru recolte bogate, vă spunem în materialul următor.

 
loading ...