POVESTEA “ȚIGĂNCII”, CARE A DEVENIT “GITANA”. Fetele din familia Dulgher au reușit să transforme niște ruine într-un brand celebru

13 mai 2021

Lilia Dulgher a deprins pasiunea pentru vinificație încă de când era mică, chiar de la mama sa, care este vinificator de profesie. În 1999, familia Dulgher a achiziționat Vinăria Țiganca din satul Plopi. Vechea vinărie se afla într-o stare dezastruoasă, dar era dotată cu necesarul pentru a produce vinuri de calitate. A urmat o perioadă de investiții și muncă sârguincioasă, iar după ceva timp, fetele din familia Dulgher au crescut și au decis să se implice și ele în acest proces.

Liliana, împreună cu sora, și-au zis că e bine să dezvolte spiritul modern şi abordările de marketing în vinărie. “Ţiganca” a devenit “Gitana” și a apărut prima sticlă cu poveste – Lupi. Au reușit tranziția de la exportul vinului în vrac, la exporturile vinului îmbuteliat, și asta le-a deschis uşile spre partea vestică a lumii.
 
Motto-ul companiei Gitana este de a crea vinuri inedite cu gusturi unice, păstrând standardul de calitate. Vinurile din gama Gitana sunt rezultatul cunoștințelor profunde, al calităților superioare a terroir-ului și ale unui proces artizanal de producție, păstrat încă de la începuturile vinăriei Gitana.
 

Podgoria Gitana Winery se află în regiunea viticolă Valul lui Traian, o zonă cunoscută prin cultivarea soiurilor de struguri pentru vinuri roşii şi licoroase, mai ales datorită condiţiilor de mediu, asemănătoare celor din renumitele zone viticole Bordeaux din Franţa și Piemont din Italia. Solul bun și fertil conferă vinurilor Gitana calități gustative deosebite, apreciate foarte mult de consumatori.
 
“Ne-am străduit și am reușit să continuăm tradiţia, manufactura şi tehnologiile unice de fermentare a vinului, optând pentru butoaie de lemn în loc de noile fermentatoare, ca strugurii să „respire”. Maturarea o facem în beciuri subterane, care asigură temperaturi constante atât vara, cât şi iarna. Cred că toți acești factori, alături de grija și bucuria pe care o punem în crearea fiecărei sticle de vin cu poveste, face ca experiența degustării să fie una placută pentru consumatori”, spune Liliana.
 
În prezent, vinăria Gitana produce aproximativ 700.000 de sticle de vin anual. Compania exportă producția în țări din Uniunea Europeană, Asia și America de Nord. Biroul Gitana de la București se ocupă de distribuția vinurilor în lanțurile mari de magazine, dar și în restaurante sau magazine mai mici, specializate pe vinuri de top. În 2019, vinurile Gitana au fost apreciate de celebra Jancis Robinson, criticul de vin numărul unu în lume. Spre sfârșitul anului 2019, vinăria Gitana deja se mândrea cu exporturi pe alte continente, în țări precum SUA, Canada și Japonia.
 
Gitana produce anual peste 2.5 milioane de litri de vin, din struguri culeși de pe cele 360 de hectare de podgorii, asigură locuri de muncă permanente pentru 60 de angajați, iar în sezonul recoltei mai angajează circa 100 de persoane din regiune. În viitorul apropiat, vinăria Gitana va continua să dezvolte și potențialul turistic al zonei, contribuind tot mai mult la bunăstarea economică a regiunii și a țării.
 
loading ...