SERELE CU ZARZAVATURI ALE LUI VALERIU AGAPII, AGRICULTOR CU 20 DE ANI DE EXPERIENȚĂ ÎN DOMENIU

07 apr 2022
Valeriu Agapii din satul Buda, raionul Călărași este un fermier de la care avem ce înăța. Agricultor cu experiență de 28 de ani în domeniu, 20 dintre care i-a dedicat zarzavaturilor. Bărbatul are în gestiune 8 sere, 6 hectare de pământ pe care cultivă legume în câmp deschis și, ca un moldovean adevărat, mai are și 6 hectare de livadă. I-a fost destul de greu la început, încercând să se descurce pe cont propriu. Chiar și așa, spune Valeriu, afacerea merge bine și nu se plânge de neajunsuri.

De mai bine de un sfert de secol, sunt agricultor și de aproape 20 de ani cultiv legume, mai exact zarzavaturi în cele 8 sere. Acum mai construim altele 5. Nu am preluat afacerea de la rude sau părinți ci am încercat să fac ceva de unul singur și mă bucur că mi-a reușit. Aici, în Buda nu avem concurență, lumea ne știe și au încredere în produsul ce îl oferim, susține Valeriu.



Valeriu a depus eforturi mari ca să reușească să facă ceva acasă, nu a fost plecat la muncă în străinătate. Bani pentru investiții i-a obținut din credite de la bănci și proiecte.

Toate investițiile le-am obținut din credite și câteva proiecte, nu am avut alte surse, nu am fost peste hotare. Când am pornit afacerea am fost conștient că este nevoie de suprafețe și am îndreptat toată investiția către procurarea suprafețelor și arendarea unor suprafețe alăturate pentru a putea gestiona afacerea, deoarece nu poți lucra, să zicem pe 10 sau 20 de ari și să ai un profit, așa că încet, încet am procurat pământ. Cred că vreo 10 ani ne-am ocupat exclusiv cu procurări de teren. Apoi am început a investi în sere, în rezervoare de apă. Am început de la unul mic și apoi mai mare pe care l-am extins ca să ajungem la nivelul de acum. La 35 mii m3. Apoi am procurat pământ pentru livezi, însă acum mai puțin ne concentrăm asupra livezilor deoarece nu sunt atât de profitabile fructele, comercializarea lor. Am decis să extindem suprafețele de sere, unde astăzi este puțin mai sigur și mai ușor de comercializat producția, povestește bărbatul.

E mult de lucru, ziua sa de muncă începe, de obicei, în zori și se încheie seara târziu, însă atunci când este ambiție și pasiune, totul se face din plăcere, ne mai spune fermierul.

Fiece zi începe înainte de 6 dimineața și se încheie după ora 22.00. Zi de zi suntem în muncă și în zilele de weekend la fel, nu avem sărbători. Este o afacere de familie la care lucrăm cu fiul și soția. Fiica este studentă în România dar vine vara și ne mai ajută și ea. În general, avem câțiva oameni de aici din sat, zilieri la care apelăm atunci când avem mai mare nevoie.  
Am optat pentru serele cu zarzavaturi deoarece avem toate condițiile necesare pentru asta, clima, solul, apa toate garantează calitatea excelentă a legumelor noastre, în cazul nostru, varza. Am investit foarte mult în rezervele de apă și la moment dispunem de apă în cantități duble față de potențialul necesar, adică 40 mii m3 de apă. De când am început afacerea, testăm, verificăm, introducem metode noi și noi. Una din cele mai bune metode este că pompăm apa când putem să o avem deasupra nivelului serelor și apa vine prin auto-scurgere și e ceva ce ne ușurează foarte mult activitatea. Anul acesta grație unui nou proiect câștigat trebuie să mai procurăm un cazan.

Cât despre vânzări și profit, Valeriu ne spune că au fost și perioade dificile, când a fost nevoit să își vândă varza la 1 leu, având supraproducție.

O afacere este profitabilă atunci când este cerere pe piață, atunci când prețurile la consumabile sunt mai mici dar sunt și ani când sunt în supraproducție. Pandemia nu ne-a afectat. Am avut doar o scurtă perioadă când s-a declanșat pandemia în iarna anului 2019-2020, aveam varză si a fost piața închisă pe o perioadă anumită și atunci am avut probleme la comercializare la varza târzie. În general nu am avut probleme. Chiar dacă a fost secetă, pe noi asta nu ne-a afectat pentru că am investit foarte mult în rezervele de apă. Vindem tuturor celor ce doresc și au bani. Profit la varza timpurie am, chiar dacă mai am și ceva cheltuieli în plus, oricum îmi asigură un venit mai timpuriu. Colaborăm și cu câteva rețele de magazine și deja la piața angro dar nu aș putea spune că dispunem de cantități atât de mari. Problema e că noi nu cunoaștem câtă varză sau câte legume se produc, nu este o logistică clară, cine și cât plantează.

În acest an, fermierul vrea să mai construiască încă 5 sere în care să cultive și castraveți.

Sursa: FNFM.md
loading ...