SERGHEI MARANDIUC: „Sunt mult mai eficiente economic silobag-urile, am decis că depozite nu mai construim”

01 nov 2022
Serghei Marandiuc din Sângerei lucrează 1000 de hectare de teren agricol pe care cultivă în mare parte culturile mari. Depozitarea corectă și în siguranță a cerealelor este un aspect foarte important, spune fermierul.
Construcția unui depozit, chiar și pentru agricultorii mari presupune investiții costisitoare, mai ales anul acesta, când materialele de construcție s-au scumpit considerabil. Fermierul a apelat la metodele mai noi, cel puțin pentru țara noastră, depozitarea în silobag-uri. Este mai eficient economic, chiar dacă a trebuit să cumpere un utilaj special pentru încărcarea acestora, spune gospodarul.

Anul trecut, am depozitat 400-600 de tone. Noi avem sacii de 6 metri în care am depozitat maxim 180 de tone, dar sunt fermieri care încarcă și câte 200 de tone. Monitorizăm ca umiditatea să fie 20%, noi am pus și 21 chiar. În așa condiții, se păstrează 3 luni fără probleme. Dar, asta în condițiile în care avem iarna temperaturi negative. Dacă iarna este călduroasă, trebuie să monitorizăm atent temperatura din sac, mai ales la umiditate mare.  

Am pus silobag-urile afară, în spațiu deschis, dar nu direct pe pământ, avem teritoriu mare cimentat. Așa evităm distrugerile ce pot fi făcute de șobolanii care ies prin pământ.

Noi am făcut calcule aproximative și ne-a ieșit în jur de 5-6 bani/kg costul de depozitare. Este mult mai convenabil așa și am decis că nu vom construi depozite, a declarat pentru AGROMEDIA, Serghei Marandiuc.



Silobag-ul este cea mai nouă soluție de depozitare a cerealelor și furajelor de pe piața din Republica Moldova. Niște saci uriași de plastic, care permit stocarea producțiilor agricole direct în câmp.

Specialiștii susțin că datorită faptului că silobag-ul se închide ermetic, peste 10 – 20 de zile în interiorul lui vor muri toţi dăunătorii. Graţie „respiraţiei” cerealelor, scade nivelul de oxigen şi odată cu acesta dispar dăunătorii şi microorganismele, iar nivelul de bioxid de carbon creşte. Când nu mai au cu ce respira, dăunătorii mor. Între timp, bioxidul de carbon – un conservant natural, asigură o stocare calitativă a cerealelor.

Cu umiditatea de 20%, cerealele pot fi păstrate aproximativ 4-5 luni fără apariția mucegaiului. Iar la umiditatea de 14%, pot fi păstrate și 2 ani de zile în condiții sigure. Asta desigur, cu respectarea unor reguli simple: să nu fie sparse, pentru a evita pagubele aduse de rozătoare, se utilizează capcane speciale. De asemenea, propunem fermierilor și niște dispozitive care prin emiterea unor sunete țin păsările departe de silobag. Dar dacă după depozitare, agricultorul va curăța bine terenul din jur de rămășițe de cereale, riscul ca păsările și șoarecii de câmp să distrugă silobag-urile este foarte mic. 

Compania noastră are în vânzare 2 tipuri de silobag-uri: cu 7 straturi și cu 3 straturi. Cele cu 7 straturi sunt mai subțiri, dar la eficacitate sunt la fel. Avantajul lor este în preț și în greutate și transportare. Dacă cele cu 3 straturi încap câte 6 bucăți pe un palet, atunci cele cu 7 straturi – 8 bucăți. Majoritatea fermierilor de l noi le aleg pe cele cu 7 straturi și toți sunt mulțumiți. Nu am primit nici un feedback negativ pentru ele, a declarat pentru AGROMEDIA, Dumitru Ocrain, director al unei companii distribuitoare de silobag-uri în Moldova

Prețul utilajelor pentru încărcarea cerealelor în silobag-uri variază în funcție de producător: de la 18600 de lei cel ucrainean și 23000 de lei utilajul de producție germană, preț cu TVA inclus.

Utilajele sunt o achiziție pe termen lung. Ele vor servi fermierului minim 10-15 ani. Este o construcție foarte simplă, nu are ce se defecta, spune Dumitru Ocrain.

Potrivit specialistului, într-un silobag de dimensiunea 2,7x75m costă putem depozita în jur de 250 de tone de cereale. Prețul acestuia este de 17000 de lei – cu 7 straturi și 18300 lei – cu 3 straturi.

Pentru a scoate cerealele din silobag este nevoie de un descărcător. Deși, fermierii o pot face și manual sau cu ajutorul unui tractor. Aici însă e nevoie de mai multe brațe de muncă și există riscul de împrăștieri. Pe când utilajul special permite descărcarea direct în remorcă, fără pierderi cu implicarea a maxim 2 persoane.
loading ...