CONSERVAREA APEI ÎN SOL DUPĂ RECOLTAREA CEREALELOR DIN GRUPA I

După recoltarea cerealelor și a rapiței, lucrările de întreținere a miriștii devin esențiale pentru conservarea umidității și pregătirea eficientă a solului pentru cultura următoare. Într-un context climatic tot mai marcat de secetă, fermierii se întreabă cum pot minimiza pierderile de apă și ce metodă de prelucrare a solului este cea mai potrivită.
 
Dr. Joachim Brunotte, cercetător în cadrul Institutului de Tehnologie Agricolă Thünen din Germania, oferă o serie de recomandări tehnice fundamentate pe date experimentale. Potrivit specialistului, acoperirea solului cu resturi vegetale joacă un rol cheie în reducerea evaporării, iar modul de intervenție mecanică – adâncimea de lucru, nivelul de recompresare și alegerea utilajelor – poate influența decisiv capacitatea solului de a reține apa, scrie Agrarheute.
 
În opinia dr. Brunotte, menținerea paielor pe suprafața solului este una dintre cele mai eficiente măsuri pentru reducerea evaporării. Aceste resturi vegetale acționează ca un strat protector, reducând pierderile de umiditate și contribuind în același timp la creșterea conținutului de humus. Ideea frecventă din literatura mai veche, conform căreia solul trebuie afânat superficial pentru a sparge capilarele solului, nu mai este valabilă în contextul actual, unde paiele nu mai sunt colectate complet de pe teren.
 
Citește și: MIRIȘTEA ȘI REZIDUURILE DE PORUMB ȘI FLOAREA-SOARELUI. Gestionarea corectă

În ceea ce privește alegerea utilajului, tipul de echipament nu este decisiv în sine, ci modul în care acesta este folosit. De exemplu, grapa cu discuri de ultimă generație, cu diametre mari ale discurilor, poate lucra la adâncimi comparabile cu un cultivator clasic. Totodată, tăvălugii de tip închis au un avantaj clar în menținerea umidității față de variantele deschise, datorită capacității mai bune de recompresare a solului.
 
Strategia de lucru joacă și ea un rol critic. Dacă terenul urmează să fie pregătit pentru o cultură de toamnă, este preferabilă o prelucrare superficială repetată în locul unei singure treceri la adâncime, întrucât aceasta permite un control mai bun al pierderilor de apă. Totuși, acest proces poate încetini descompunerea paielor, motiv pentru care trebuie atent corelat cu necesitatea asigurării unui pat germinativ adecvat.
 
Unelte precum scarificatoarele superficiale cu colți flexibili, adesea folosite pentru o lucrare ușoară de întreținere post-recoltă, pot fi eficiente doar într-un anumit context agronomic. În cazul culturilor de primăvară, unde se urmărește conservarea apei pe termen lung și stimularea germinării semințelor de buruieni, o lucrare foarte superficială poate fi justificată. Însă pentru culturile de toamnă, unde se impune o pregătire mai riguroasă a solului, această metodă este insuficientă.
 
Astfel, decizia agronomică privind cultivarea miriștii trebuie să țină cont de starea actuală a solului, de resturile vegetale, de tipul culturii următoare și de condițiile climatice. O intervenție adaptată poate face diferența între un sol epuizat și unul pregătit să susțină performanța agricolă pe termen lung.