Porumbul este una dintre cele mai cultivate cereale pe solurile din țara noastră. Din cauza secetei, mulți fermieri au fost nevoiți să planteze porumb de două ori pe același teren, dar chiar și așa nu se pot bucura de recolte mari. Mai mult, unii agricultori nu au avut nici ce lua acasă și au mărunțit porumbul cu tocătorul direct pe câmp. Roada mică îi determină pe mulți producători agricoli să solicite un preț mai mare la produs pe piață. În prezent, prețul unui kilogram de porumb începe de la
4,00 de lei, preț actual pentru zona de Nord a țării.
În același timp, există fermieri care au semănat porumbul mult mai târziu și nu au reușit încă să îl recolteze. În aceste condiții umiditatea la recoltare este destul de înaltă, până la 20 %, ceea ce nu corespunde normelor de procurare. “Legea nescrisă a porumbului” prevede că acest produs trebuie să aibă o umiditate nu mai mare de 14 %. În caz contrar, crescătorii acestei culturi agricole sunt obligați să usuce boabele prin diferite metode. Care sunt costurile adiționale pe care fermierul trebuie să le scoată din buzunar pentru a putea livra porumbul traiderilor contra unui preț bun și norma de umiditate, ne-a explicat Mihai Donos, fermier din raionul Florești.
„Am recoltat porumbul de pe o suprafață de 175 de ha, problema este umiditatea riidicată la boabe. Suntem nevoiți să aducem norma necesară cu ajutorul unei uscătorii mobile. Am procurat această mașină, deoarece mai în fiecare an ne ciocnim cu astfel de probleme,” a spus fermierul.
Dacă porumbul nu este stocat corespunzator, pot apărea diverse probleme. Și aici menționăm boabele râncezite, mucegăite sau roase și golite de conținut de către insecte și rozătoare. De menționat că umiditatea porumbului este un indicator extrem de important la valorificarea cerealelor. Aducerea porumbului la umiditatea necesară însă implică antrenarea unor costuri suplimentare.
„Acei fermieri, care depozitează în silozuri proprii, nu au parte de cheltuieli prea mari, însă noi, pentru a beneficia de aceste servicii, trebuie să suportăm cheltuieli de șase ori mai mult, decât ai usca într-o uscătorie mobilă. Trebuie de achitat intrarea la siloz, cântarul, păstrarea, procesul de uscare, costul căruia variază în funcție de procentul necesar pe care vrem să îl obținem. Mai bine să vinzi cu un preț mai redus roada, direct de pe câmp, fără a te implica în acest proces migălos de uscare. Dar suntem nevoiți să recurgem la diverse metode pentru a putea livra marfa conform cerințelor, altfel nu ne răscumpărăm cheltuielile”, a menționat Mihai Donos.
Actualmente, potrivit BNS (Biroul Național de Statistică) în R. Moldova există peste 900 mii fermieri cu afaceri în agricultură. Peste 80 la sută dintre ei sunt și cultivatori de porumb. Conform datelor statistice, anual sunt recoltate circa 2 mil. tone, 770 mii fiind consumate. În 2020 însă cifra recoltată va fi de doar un milion tone. Se pare că ne vom ciocni cu o nouă criză – cea a mămăliguței, una dintre cele mai sacre bucate de pe masa moldoveanului.