FERTILIZAREA GRÂULUI ÎN FERESTRELE IERNII. Sfaturi utile

Grâul de toamnă valorifică bine azotul legat biologic sub culturile leguminoase anuale şi perene, precum şi efectul ulterior în al doilea şi al treilea an de la fertilizarea cu gunoi de grajd. Până la 1/3 din necesarul de îngrăşăminte cu azot se recomandă să se încorporeze în sol, preferabil sub formă amoniacală, o dată cu arătură, împreună cu sursele de fosfor şi potasiu. Cu rezultate bune se aplică şi fertilizarea în cuvertură la sfârşitul sau în „ferestrele iernii”, cu până la 2/3 din doza de azot recomandată, consideră Borlan şi colaboratorii.
 
Este necesar ca dozele de azot de aplicat în cuvertură pe grâul de toamnă la desprimăvărare să fie corectate în plus sau în minus în funcţie de azotul mineral (nitric sau amoniacal) existent în sol pe adâncimea de până la 1 metru. În funcţie tot de rezerva de azot mineral din sol la desprimăvărare, precum şi de conţinutul de azot din plante după înfrăţire, se recomandă şi aplicarea pe plante a îngrăşămintelor cu azot lichid odată cu erbicidarea şi cu efectuarea tratamentelor de prevenire a bolilor foliare (de exemplu, Erysiphe sp.) şi de combatere a dăunătorilor (de exemplu, Eurygaster sp.).
 
Fertilizarea târzie (după înflorire) pe plante, cu soluţii diluate de azot, poate să contribuie semnificativ (cu până la 0,5-1,0%) la sporirea conţinutului de substanţe proteice în bobul de grâu.
 
Fertilizarea cu fosfor a grâului este de mare importanţă încă de la răsărire. Pe solurile sărace în fosfor şi nefertilizate cu fosfor plantele se înrădăcinează şi înfrăţesc slab sau deloc, formează spice mici, cu puţine spiculeţe. Grâul de sămânţă produs pe terenuri nefertilizate cu îngrăşăminte fosfatice are o valoare „biologică” redusă, generând plante puţin viguroase, cu o capacitate de producţie redusă. În toate cazurile, sursele de fosfor destinate fertilizării de bază, indiferent de forma lor chimică, se vor încorpora la adâncimea arăturii, într-un strat de sol mai puţin expus fluctuaţiilor condiţiilor de umezire.
 
Deşi dovedită experimental ca eficientă, practica fertilizării localizate cu fosfor şi cu săruri de amoniu pe rând şi sub seminţe (cu până la 1/3 din dozele de NP) este deocamdată puţin răspândită, îndeosebi din lipsa practică a tehnicii adecvate de aplicare.
 
Deşi din punct de vedere al cerinţei cantitative grâul nu aparţine celor mai exigente culturi faţă de fertilizarea cu potasiu, aceasta este de reală importanţă pentru sporirea rezistenţei plantelor la stresurile cauzate de unii factori fizici excesivi şi pentru refacerea lor după trecerea prin perioade de stres intervenite atât în timpul iernii (îngheţarea profundă a solului neacoperit cu zăpadă, vânturi reci şi uscate, descălţare din cauza alternării îngheţului cu dezgheţul, acoperirea cu polei, înglobarea plantelor în zăpadă cu apă, băltiri), cât şi în perioada caldă (inundare, secetă, arşiţă, vânturi uscate, furtuni de vară).
 
Din cauză că sporesc semnificativ rezistenţa plantelor la atacul bolilor tulpinii, foliajului şi spicului, îngrăşămintele cu potasiu reduc pagubele pe care acestea le pot determina. Este bine cunoscut efectul fertilizării cu potasiu în a favoriza dezvoltarea normală şi elasticitatea ţesuturilor de susţinere din tulpină şi în a spori rezistenţa plantelor la frângere. Reducând incidenţa bolilor frunzei şi tulpinii, îngrăşămintele cu potasiu au o contribuţie notabilă la acumularea metabolitelor, îndeosebi a substanţelor proteice în bob, şi la ameliorarea însuşirilor legate de panificaţie ale recoltei.
 
Grâul de toamnă valorifică bine potasiul din toate sursele solubile, indiferent de natura ionilor însoţitori. Sărurile potasice cu 40-60% oxid de potasiu sunt adecvate fertilizării grâului pe toate solurile sărace în potasiu mobil. Cele mai bune rezultate sunt asigurate de aplicarea prin răspândire uniformă pe sol, de preferat împreună cu sursele de fosfor şi cu 1/3 din doza de azot, cu încorporare în arătură sau prin discuire profundă.
 
Îmbunătăţirea nutriţiei cu magneziu pe solurile cu mai puţin de 150 ppp asigură dezvoltarea unui foliaj sănătos şi metabolizarea în plante a azotului din nitraţi. Este recomandabil ca sursele de magneziu monohidrat-kieserit să fie amestecate cu cele de potasiu şi de fosfor, în vederea aplicării lor la o singură trecere pe teren cu agregatul de aplicare.
 
Corectarea nutriţiei cu magneziu a grâului între înfrăţit şi formarea boabelor poate fi obţinută prin stropirea plantelor cu sulfat de magneziu, în soluţie de 5%. Magneziul se acumulează ca rezervă în endospermul seminţelor sub formă de fitină, contribuind la sporirea valorii biologice a acestora. Stropirile efectuate după înflorit până la formarea boabelor în verde cresc MMB cu circa 3-7% (după Grimme). Din seminţele cu un conţinut mic de fitină rezultă plantule susceptibile la carenţă de magneziu şi fosfor, manifestată la începutul împăierii prin cloroza tigrată a frunzelor.
 
Sursa: Agrimedia